Ce face o ţigară aruncată la întâmplare

Un gospodar din localitatea Pustă Vale s-a trezit cu şura în flăcări, în după-amiaza zilei de marţi, şi a cerut ajutorul pompierilor militari pentru a stinge flăcările. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj, Lucian Jacodi, la faţa locului s-au deplasat pompieriile şimleuani, care au reuşit să stingă operativ flăcările. „În urma cercetărilor, s-a stabilit cauza probabilă de incendiu fumatul în locuri nepermise”, a declarat purtătorul de cuvânt. Au ars acoperişul anexei pe o suprafaţă de 5 metri pătraţi şi aproximativ 500 de kilograme de plante furajere.

Leave a Comment