Căruţă lovită de o maşină. Două persoane au ajuns la spital

Un accident de circulaţie soldat cu rănirea a două persoane a avut loc în cursul serii trecute, joi -3 februarie, în localitatea Derşida. Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, un autoturism, condus de un bărbat de 32 de ani din comuna Bobota, a intrat într-o căruţă, condusă de un bărbat de 35 de ani din aceeași comună. În urma impactului, doi bărbați de 35 de ani, ambii din comuna Bobota, aflați în căruță au suferit leziuni, fiind transportați la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. De asemenea în urma accidentului a survenit decesul cabalinei care tracta căruța. “Niciunul dintre cei implicați nu consumaseră alcool.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările producerii evenimentului rutier”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sălaj.

Foto cu caracter informativ

Leave a Comment