Camion cu lemne, confiscat de poliţişti

Un camion încărcat cu lemne, condus de un clujean în vârstă de 50 de ani, a fost reţinut de poliţişti la în cursul acestei săptămâni, pe drumul judeţean 109E între localităţile Cormeniş şi Negreni. Motivul? Cantitatea de lemn pe care o transporta era mai mare decât cea trecută în documente. La verificarea actelor, poliţiştii au stabilit că şoferul transporta pentru o societate comercială din Cluj, cantitatea de 24 metri cubi de lemn din speciile fag (17,5 mc) şi gorun (aproximativ 6,5). Însă, în urma verificărilor a rezultat că volumul materialului lemnos din specia gorun era mai mare cu 11,6 metri cubi faţă ce cantitatea menţionată pe documente.

 

“Cei 11,6 metri cubi de material lemnos au fost ridicaţi în vederea confiscării şi predaţi Ocolului Silvic. De asemenea vehiculul a fost indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.

One Thought to “Camion cu lemne, confiscat de poliţişti”

  1. Dracea

    Tot vedem acțiuni ale Poliției, ale Jandarmeriei, dar când vedem efectiv macar una .ceva macar…activitate, justificare a salariului de 8000 de lei a unei instituții numita Garda Forestiera in Salaj! Observ numeroase postări a Gărzii Forestiere din Cluj de exemplu cu realizați palpabile, cu o anumita sustenabilitate a salariului încasat!

Leave a Comment