Biciclist accidentat mortal în comuna Gîlgău

Un accident rutier mortal a avut loc vineri după-amiază, 27 noiembrie, pe DN 1C, în comuna Gîlgău. Potrivit unor informaţii furnizate de Maria Criste, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că şoferul, un bărbat în vârstă de 52 ani, din Rădăuţi, în timp conducea autoturismul proprietatea familiei, pe drumul menţionat, a efectuat o manevră de depăşire a unui biciclist de 45 ani, din localitate, care circula în aceeaşi direcţie de mers. Din cauza faptului că nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de acesta, cei doi participanţi la trafic au intrat în coliziune. După producerea accidentului, şoferul a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiei, întorcându-se imediat la locul producerii acestuia. În urma impactului, biciclistul a fost rănit grav, iar la scurt timp a decedat. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Leave a Comment