Bibliotecarii, sălăjeni cu decenii petrecuți printre rafturile pline de cărți, felicitați astăzi la Zalău

Bibliotecarii din orașele și comunele sălăjene au participat astăzi la un eveniment organizat de Biblioteca Județeană „Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj, acțiunea având ca scop împărtășirea experienței profesionale și felicitarea unor oameni care, de mai bine de trei decenii, promoveze cartea și lectura chiar și în acele comunități aflate pe punctul de a rămâne fără copii.

„Este o ocazie frumoasă pentru a împărtăși din emoțiile și sentimentele noastre. Acesta este și scopul principal al întâlnirii de azi, dar și să ne apropiem, să consolidăm această echipă pe care o formăm. Și pentru că sunt un manager nou, aici nu avea cum să nu fie și fostul manager, doamna Florica Pop, să asiste la acest eveniment”, a declarat managerul Bibliotecii Județene „Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj, Mariana Marian.  Managerul instituției i-a felicitat pe bibliotecarii care au ajuns în pragul pensionării și i-a îndemnat pe ceilalți să continue demersurile de promovare a cărții, de punere în valoare a bibliotecilor locale prin cât mai multe activități în care să fie implicați tineri, dar și adulți.

Dinu Iancu-Sălăjanu: cel mai important capital al românilor este capitalul uman

„Depuneți o muncă dedicată formării, o muncă mai puțin vizibilă în ultima perioadă, pentru că asta este societatea, trece prin anumite faze de transformare. Vă pot spune că am fost profund marcat când am intrat pentru prima oară într-o bibliotecă, în cea din Bălan, acolo unde m-am născut. Am împrumutat câteva cărți și am început să descopăr și această frumoasă preocupare pentru citit și beneficiile pe care ți le oferă lectura. Eu vă felicit pentru munca pe care o depuneți, pentru ocupația pe care o aveți și pentru dăruirea cu care vă faceți această nobilă meserie. Sper să aveți puterea de a merge mai departe chiar dacă noi, astăzi, trecem printr-o criză economică și mai ales morală. Lumea evoluează în salturi și nu putem gândi că ce este astăzi va fi și mâine. Trebuie să sperăm că prin munca noastră, chiar și în condițiile de astăzi, vom putea să contribuim la dezvoltarea copiilor noștri, atât din punct de vedere intelectual, dar și moral. Mă bucur că ne putem vedea fizic, că aveți posibilitatea de a împărtăși experiența din ultimii doi ani de pandemie. Ce nu te omoară, te face mai puternic. În aceste vremuri, cred că cel mai important capital al românilor este capitalul uman”, a declarat președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.

Diplome și felicitări pentru bibliotecari

A urmat acordarea de diplome și felicitarea bibliotecarilor care s-au pensionat, dar și a celor care au împlinit deja trei decenii de carieră printre cărți și cititori. Managerul Mariana Marian și-a exprimat în mai multe rânduri dorința de a resuscita mai multe biblioteci comunale, unele închise cu ani în urmă.

One Thought to “Bibliotecarii, sălăjeni cu decenii petrecuți printre rafturile pline de cărți, felicitați astăzi la Zalău”

  1. […] Bibliotecarii din orașele și comunele sălăjene au participat astăzi la un eveniment organizat de Biblioteca Județeană „Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj, acțiunea având ca scop împărtășirea experienței profesionale și felicitarea unor oameni care, de mai bine de trei decenii, promoveze cartea și lectura chiar și în acele comunități aflate pe punctul de a rămâne fără copii. „Este o ocazie frumoasă pentru a împărtăși din emoțiile și sentimentele noastre. Acesta este și scopul principal al întâlnirii de azi, dar și să ne apropiem, să consolidăm această echipă pe care o formăm.  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment