Băut și fără permis, un bărbat s-a răsturnat cu mașina în șant

Un bărbat, în vârstă de 41 de ani, este cercetat de polițiști pentru infracţiunea de conducere fără permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, în seara zilei de marți – 11 februarie, aproape de miezul nopții, poliţiştii din cadrul Secției 7 Poliţie Rurală Nușfalău, au identificat pe Drumul Judeţean 191 D, pe raza localităţii Boghiș, un autoturism care se afla răsturnat în şanţ. Lângă autoturism se aflau două persoane, respectiv conducătorul auto şi un pasager. Astfel, în urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că şoferul, un bărbat de 41 de ani, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, la testarea cu alcooltestul a evidenţiat o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunea de conducere fără permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Alte articole

Leave a Comment