UPDATE: Bătrână ucisă pe marginea drumului în Bodia

O femeie, în vârstă de 82 de ani, şi-a pierdut viaţa, iar alte patru persoane, printre care şi doi minori, au fost rănite duminică seara, în urma unui accident rutier, care a avut loc în localitatea sălăjeană Bodia.Victima a fost lovită în timp ce se deplasa, spre casă, în afara părţii carosabile. La scurt timp după sosirea echipajului medical, din păcate, femeia a decedat. Tragicul eveniment s-a petrecut în jurul orei 20.
Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Maria Cristea, Leontin S., în vârstă de 42 de ani, din Păuşa, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, neînmatriculat, pe drumul judeţean 108 A, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă la stânga, pe carosabil acoperit cu criblură, a pierdut controlul direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus, accidentând-o grav pe Ana B., după care a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă în direcţia sa de mers. De asemenea, în urma impactului, Marius Ţ., de 39 ani, a fost rănit grav, iar Flaviu S.,de 13 ani, Rareş S., de 15 ani, toţi trei din Păuşa şi Cristina D., din Cernuc, au suferit leziuni uşoare. Cei patru erau pasageri în autoturism. Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar trupul neînsufleţit al femeii a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei.
Potrivit sursei citate, la testarea cu aparatul alcooltest s-a evidenţiat o alcoolemie de 0,85 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Pe numele conducătorului auto s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, conducere pe drumurile publice cu alcoolemie peste limita legală şi conducerea unui autoturism neînmatriculat.

Leave a Comment