Bătrână din Poarta Sălajului, tâlhărită în propria-i casă

Procurorii jibouani au dispus, în cursul săptămânii trecute, trimiterea în judecată a trei băbaţi, sub acuzaţia de tâlhărie calificată. Este vorba de Lorel Alin Farcaş, Ovidiu Lingurar şi Sirin Lingurar, cercetaţi în stare de arest preventiv. Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 6 spre 7 decembrie 2015, cei trei au pătruns, prin escaladarea gardului în curtea locuinţei unei femei din localitatea Poarta Sălajului, comuna Românaşi, despre care ştiau că este în vârstă şi locuieşte singură, având locuinţa mai izolată faţă de celelalte gospodării din sat. „Inculpaţii au încercat să pătrundă în locuinţă prin forţarea uşii de acces cu mâinile şi picioarele, apoi cu topoare, dar nu au reuşit. Cu topoarele au spart un geam şi astfel au intrat în locuinţă, inculpatul Farcaş Lorel Alin a împins-o pe persoana vătămată, apoi i-au adresat ameninţări cu moartea şi au sustras bani şi bunuri în valoare de aproximativ 2.000 de lei”, au explicat procurorii.
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Jibou, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou precizând că punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Alte articole

One Thought to “Bătrână din Poarta Sălajului, tâlhărită în propria-i casă”

  1. Anonim

    lingurarii ăia-s țîgani, n’est ce pas?

Leave a Comment