Bărbat, găsit mort pe o bancă din Zalău

Un bărbat din municipiul Zalău și-a găsit sfârșitul pe o bancă din oraș. La începutul acestei săptămâni, luni – 6 februarie, în jurul orei 14, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău, au fost sesizați în urma unui apel 112 că pe o bancă de pe aleea Astrei din municipiu se află un bărbat în stare de inconștiență. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul SMURD Sălaj care a constatat decesul acestuia, iar polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au identificat persoana ca fiind un bărbat de 64 de ani, din municipiul Zalău. „Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei. În prezent nu există suspiciunea ca bărbatul să fi fost victima vreunei infracțiuni. Polițiștii de investigații criminale efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și pentru stabilirea cu exacitate a împrejurărilor în care s-a produs decesul”, au precziat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

foto cu caracter informativ

Sursa foto: www.stirisuceava.net

Leave a Comment