Cererea de arestare preventivă a medicului Jidveianu, respinsă de tribunal

Cererea procurorilor de arestare preventivă a medicului Horia Jidveianu, chirurgul acuzat de luare de mită, a fost respinsă astăzi de magistrați. Instanța a decis ca Jidveianu să fie plasat sub control judiciar, măsură valabilă și în cazul medicului Așchilean. „În baza art. 227 alin.1 rap. la art. 223 alin.2 C.p.p. respinge propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj formulată în dosarul de urmărire penală nr. 114/P/2022 privind arestarea preventivă a inculpatului J. N.-H.(…), cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită, prev. și ped. de art.289 alin.1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. În baza art. 227 alin.2 raportat la art.202 alin.1, 3 şi 4 lit. b) şi art. 211 alin.1, art. 2151 alin.1 C.p.p., dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul J. N.-H. pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 15.12.2022 până la data de 12.02.2023 inclusiv. În baza art. 215 alin. 1 C.p.p., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la organul judiciar în faţa căruia se află cauza ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar ce a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 lit. a şi d C.p.p., pe timpul controlului judiciar inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar ce a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza; b) să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect, pe nici o cale, cu martorii audia?i sau care vor fi audia?i în dosarul nr. 114/P/2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj. În baza art. 215 alin. 3 C.p.p. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 215 al. 4 C.p.p. încredinţează supravegherea inculpatului J. N.-H. Biroului de supravegheri judiciare din cadrul IPJ Sălaj. În baza art.275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Constată că inculpatul beneficiază de aprărător ales. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 15.12.2022, ora 16.05, în prezenţa inculpatului”, se arată în motivarea instanței zălăuane.

6 Thoughts to “Cererea de arestare preventivă a medicului Jidveianu, respinsă de tribunal”

  1. […] Cererea procurorilor de arestare preventivă a medicului Horia Jidveianu, chirurgul acuzat de luare de mită, a fost respins astăzi de magistrați. Instanța a decis ca Jidveianu să fie plasat sub control judiciar, măsură valabilă și în cazul medicului Așchilean. „În baza art. 227 alin.1 rap. la art. 223 alin.2 C.p.p. respinge propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj formulată în dosarul de urmărire penală nr. 114/P/2022 privind arestarea preventivă a inculpatului J. N.-H.(…), cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită, prev. și ped. de art.289 alin.1 C.p. cu… Citeste mai mult […]

  2. […] Cererea procurorilor de arestare preventivă a medicului Horia Jidveianu, chirurgul acuzat de luare de mită, a fost respins astăzi de magistrați. Instanța a decis ca Jidveianu să fie plasat sub control judiciar, măsură valabilă și în cazul medicului Așchilean. „În baza art. 227 alin.1 rap. la art. 223 alin.2 C.p.p. respinge propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj formulată în dosarul de urmărire penală nr. 114/P/2022 privind arestarea preventivă a inculpatului J. N.-H.(…), cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită, prev.  » Mai multe detalii […]

  3. Monica

    Nu v-am spus ieri ca le va da control judiciar? INTR-o alta tara normala, justiția e normala! La noi….

    1. Ionut

      Tu stii ce inseamba control judiciar? Stii macar ca nici nu a fost inceputa judecatavpentru faptele comise? Va dati toti mari juristi… ” V-am spus eu?”. Nu am auzit de tine sa fi avut realizari notabile intr-o tara normala si nici macar la noi ….

      1. liviu

        Monica e o mamica descurcareata de Salaj care le stie pe toate,nu conteaza ca nu are bacalaureat…..

Leave a Comment