Alocațiile copiilor se dublează. Parlamentarii au votat un amendament al opoziției la buget

​Parlamentariii au adoptat joi, un amendament al deputatului PNL Robert Sigartau care majorează alocația copiilor de la 84 de lei la 150 de lei. Cu 123 de voturi pentru și 119 împotrivă s-a adoptat amendamentul susținut în plen de deputatul PNL.
Amendamentul a trecut cu ajutorul a 18 voturi de la UDMR , 3 de la PSD, 3 de la ALDE și un vot de la minorități.

Ceilalți parlamentari ai puterii și-au scos cartelele din aparatele de vot.

Potrivit amendamentului adoptat, efortul bugetar este de două miliarde de lei iar alocațiile s-ar majora începând de luna viitoare, mai exact, de la 1 martie 2019.

„Se propune suplimentarea sumelor prevăzute la anexa 3/20/01 a Ministerului Muncii, titlul 9 „Asistenţă socială” cu suma de 2.130.528.000 lei pentru majorarea alocaţiei de stat pentru copii începând cu data de 1 martie 2019, majorarea alocaţiei de la 84 de lei la 150 de lei, iar pentru copii de la 0 la 2 ani de la 200 de lei la 300 de lei”, a declarat după vot, liberalul Robert Sighiartău.

De precizat este că deputatul PNL a susținut amendamentul și în comisa de buget finanțe la dezbateri însă, acesta a fost respins.

Alte articole

3 Thoughts to “Alocațiile copiilor se dublează. Parlamentarii au votat un amendament al opoziției la buget”

  1. Anonim

    Gunoiul cu dintii stricati si inima asemenea, nu vrea. Moare! Crapa fierea in el! Cauta solutii sa anuleze votul sau sa il repete. Cat il mai suportam pe acest nemernic:??? Am ajuns o tara intreaga sa ne facem preș in fața acestui nenorocit ordinar? Nu se poate asa ceva!

  2. Pop Gheorghe

    iar a fost contra?

  3. Anonim

    Cu 78% se majoreaza ….nu se dubleaza …dublu era 168 lei !!!

Lasă un răspuns la Pop Gheorghe Anulează răspunsul