Adolescentă accidentată în Bălan

 

O adolescentă de 16 ani, din Gîlgău Almaşului, a fost rănită duminică, 5 iulie, în urma unui accident de circulaţie petrecut în comuna Bălan. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 23, pe drumul naţional 1G, iar potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, cauza producerii acestuia a fost neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. „Sorin M. de 19 ani, din Jibou, în timp ce conducea conducea autoturismul proprietatea familiei, pe direcţia Gîlgău – Jibou, la intrarea într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a pătruns pe contrasens şi s-a răsturnat în şanţul din partea stângă a drumului”, au precizat poliţiştii sălăjeni.
În urma impactului, Rebeca C. de 16 ani, din Gîlgău Almaşului, pasageră pe locul din spate în autoturism, a suferit leziuni uşoare.

Leave a Comment