Acoperişul unei case din Șimleu – prăbușit din cauza zăpezii. Au intervenit pompierii

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile din ultimele 24 de ore, acoperișul unei case din Șimleu Silvaniei s-a prăbușit. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj. Intervenția a avut loc la finalul săptămânii trecute și din fericire nu au fost înregistrate victime, casa fiind una nelocuită. Tot la finalul săptămânii trecute, din cauza fenomenelor meteo nefavorabile, pompierii sălăjeni au intervenit pentru a scoate apa dintr-o casă din Jibou de pe strada Lăutarilor, dar și la degajarea unui stâlp prăbușit pe strada Vânătorilor din Zalău, înlăturarea copacilor căzuți pe carosabil în zona Meseș la Popasul Romanilor și pe drumurile din localitățile Poarta Sălajului, Hășmaș, Agrij și Cristolț.

foto cu caracter informativ

One Thought to “Acoperişul unei case din Șimleu – prăbușit din cauza zăpezii. Au intervenit pompierii”

  1. […] Din cauza condițiilor meteo nefavorabile din ultimele 24 de ore, acoperișul unei case din Șimleu Silvaniei s-a prăbușit. La fața locului au intervenit Citeste mai mult […]

Leave a Comment