Accident grav în apropiere de Aghireș

Un grav accident de circulație a avut loc joi,1 noiembrie, la orele serii, pe DJ 191C, între localitățile Aghireș și Meseșeni. Un șofer în vârstă de 31 de ani, din Zalău, în timp ce conducea autoturismul pe sectorul de drum menționat, a acroșat un alt autoturism în timp ce se angajase într-o depășire. În urma coliziunii, autoturismul depășit, condus de un șofer de 71 de ani din Zalău, a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanțul de pe marginea drumului. La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri și o echipă de pompieri din Zalău, cu un echipaj de descarcerare, o autospecială de stins incendii și o ambulanță SMURD.

Una dintre persoanele implicate în accident a fost transportată la spital, suferind leziuni grave Pompieri au asigurat zona si au luat măsuri pentru a preveni izbucnirea unui incediu. Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând ca ancheta să stabilească împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

 

 

Leave a Comment