Accident cu patru victime între Jibou şi Someş Odorhei

Patru persoane, din care doi copii, au ajuns la spital, în dimineaţa zilei de miercuri, 23 decembrie, după ce au fost implicate într-un accident rutier. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, evenimentul s-a petrecut pe DJ 108 A, între localităţile Jibou şi Someş Odorhei, în jurul orei 2. „Un jibouan de 34 ani conducea autoturismul pe sectorul de drum menţionat şi a intrat în coliziune cu un vehicul cu tracţiune animală care circula în aceeaşi direcţie de mers, condusă de un tânăr de 24 ani, din Popteleac”, au precizat poliţiştii. Potrivit acestora, în urma impactului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului atelajului şi a pasagerilor aflaţi în căruţă. Este vorba de o tânără de 22 ani, un minor de 13 ani şi o fetiţă, în vârstă de un an, toţi din Someş Odorhei. Victimele au fost transportate la spital pentru investigaţii.
La testarea cu aparatul alcooltest şoferul autoturismului avea o alcoolemie de 0,94 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o alcoolemie peste limita legală.

Leave a Comment