Accident cu două victime între Sălăjeni şi Sărmăşag

Detaşamentul de pompieri Zalău, a fost solicitat, în dimineaţa zilei de luni, 2 noiembrie, să intervină pe drumul E 81 km 109+200, la un accident rutier petrecut între localităţile Sălăjeni şi Sărmăşag. Pompierii ajunşi la faţa locului au descarcerat două persoane din autoturismul răsturnat în afara părţii carosabile.
Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, din primele cercetări, şoferul unui autoturism, în vârstă de 66 ani, din Turnu Severin, în timp ce conducea autoturismul, a pătruns pe contrasens și a intrat într-un cap de pod. În urma impactului două victime au fost transportate la spital, șoferul și pasagera din autoturism, o femeie de 57 ani.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Leave a Comment