A condus beat şi a ajuns la închisoare

 Un bărbat în vârstă de 56 de ani din comuna Ip, condamnat la închisoare cu executare, a ajuns la începutul acestei săptămâni în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj. Acesta urmează să fie fie transferat în penitenciar unde îşi va executa pedeapsa. Potrivit reprezentanţilor IPJ Sălaj, acesta a fost condamnat de Judecătoria Şimleu Silvaniei la un an şi şase luni de închisoare după ce în cursul lunii noiembrie a anului 2019 a condus un autoturism, iar la ieșirea din localitatea Halmășd a fost oprit de polițiștii Postului de Poliție Nușfalău, care l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, rezultatul analizelor de sânge au evidențiat că acesta avea 2,26 gr/l alcool pur în sânge.

Foto cu caracter informativ

Leave a Comment