Zalăul, locul de unde începe fuga

“Mă duc la Cluj să-mi cumpăr haine!”. Deseori ați spus asta, la fel de des ați auzit această propoziție. În unele cazuri, Clujul e înlocuit cu Oradea, Baia Mare sau chiar București, după caz. Am intrat, zilele trecute, în legendarul magazin universal Silvania. Am urcat, din pură curiozitate, la etajul 1. Cu excepțiile pe care le știți, un magazin cu de toate, unul de încălțăminte și altul de papetărie, pustiul a pus stăpânire pe acest centru comercial care, cândva, era mândria Zalăului. La etajele superioare nu mai ai ce să cauți, spațiile sunt goale, încuiate, iar pe scări nu mai ai acces. O liniște tristă și apăsătoare domnește în această clădire în care noi, copii cândva, abia așteptam să intrăm. “Silvania” era sinonim cu bucuria, de cele mai multe ori. Mamele noastre își alegeau toaletele pentru evenimentele speciale, tații își găseau costume de calitate, încălțăminte fabricată în România, de o calitate ireproșabilă.

Erau raioane de cosmetice, jucării, metraje, covoare, electrocasnice. Zălăuanii aveau și atunci bani și îi cheltuiau cu folos, intrând aici, nu doar la ocazii, nu doar în „Luna cadourilor”, ci aproape zilnic. Astăzi, acest centru comercial, găzduit de o clădire frumoasă și construită cu cap în urmă cu aproape patru decenii, în armonie cu blocurile și celelalte clădiri din jur, a devenit doar o amintire. Spun cu mare tristețe acest lucru și nu încerc să găsesc vreo vină în cei care dețin acest spațiu, în prezent. Cu siguranță, ei sunt ultimii care își doresc ca acest magazin emblematic să arate așa cum arată acum. De ce suntem nevoiți să alegem mereu alte orașe pentru a ne cumpăra lucruri de calitate? De ce la noi blestemul acesta al falimentului bântuie și se extinde în tot mai multe spații, nu doar în cele comerciale? De ce Zalăul este privit în continuare ca un municipiu aproape inexistent, iar județul nostru este doar o rampă de urcare a sacilor în căruțe, pentru cei ajunși sus, mulți dintre ei tot cu sprijinul nostru? De ce nu reușim să fim măcar pe jumătate așa cum au reușit să devină alții, care trăiesc inclusiv în orașe, nu doar în municipii ori reședințe de județ.? Întrebări retorice. Știați că există mulți români care nu au habar unde se găsește județul nostru? Știați că, dacă pronunțați în București cuvântul << Sălaj >>, multi dintre „sudiști” vă vor vorbi despre Șoseaua Sălaj și piața cu același nume din Capitală ori fosta stație de metrou Leontin Sălăjan (actuală Costin Georgian) cineva întrebându-mă dacă Sălajul este vreo localitate din care venea fostul general activist al PCR.

Iar despre Zalău, în afară de “Țuica de Zalău” (alt concept greșit, pentru că noi nu avem țuică, ci palnică) prea mulți români nu știu ce să-ți spună. Desigur, o cauză este lipsa de știință, de cultură, însă o altă cauză și mai gravă, un adevăr totodată, este faptul că nu existăm pe harta țării așa cum există alte orașe chiar mai mici decât Zalăul. Nici cultural, nici economic, nici cu altceva. Vorbeam, în anii trecuți, despre conceptul umoristic “Zona Metroplitană Zalău”. Te umflă râsul, ca să nu te ia plânsul, vorba aceea. Ce „zonă metropolitană”, oameni buni, când noi ne chinuim de 12 ani cu o bucată blestemată de centură în jurul orășelului nostru? Ce spațiu metropolitan visau sau visează cei pe care îi alegem (proiect oricum mort la naștere), ciclic, când pe ăștia de acum, când pe ceilalți de atunci? Oare acești oameni au idee ce înseamnă conceptul “metroplitan”? Mai rămâne să auzim de „cosmopolis”, ca să fie gluma completă. Revenind la comerțul zălăuan (ca să nu mă apuc să scriu și despre alte lucruri inexistente cum ar fi turismul, de exemplu) fără să vorbesc de rău pe cineva, nu putem spune că aici, cineva, poate cumpăra cu ușurință o haină de calitate. Cu excepțiile de rigoare, orașul abundă în kitsch, în haine fake, în branduri mincinoase, chinezisme și turcisme de cea mai proastă calitate. Prețurile sunt, însă, de cele mai multe ori, aproape de cele pe care le plătești în alte orașe pentru haine sau încălțăminte autentice. Pentru că acolo unde nu e un brand sau acesta decide să plece pentru că afacerea nu merge bine, imediat își face culcuș făcătura. Trist este că mulți sălăjeni își dau și ultimii bani pe astfel de produse, neavând posibilitatea să ajungă pe alte meleaguri comerciale mai fericite.

Mulți nu mai au nici chef, nici energie. Pentru că în ciuda sloganurilor absolut grețoase ale politicienilor-cerșetori, a minciunilor și promisiunilor celor care se folosesc de noi pentru a ajunge pe cai mari, după care ne dau cu șutul și mai și râd de noi, Zalăul este ceea ce știți și voi, cei tineri, și voi, seniorii. Un oraș în care se merge cu capul în pământ, un oraș în care oamenii, încă frumoși și plini de dorințe, nu mai au puterea să spere într-un viitor care să semene cu cel al vecinilor. Zalăul este, din păcate, locul de unde începe fuga celor care ar putea să-l repună pe picioare, să-l reclădească și nu doar să-l cârpească, să-l dezvolte, să-l locuiască. Să-l pună pe lista opțiunilor de lungă durată și să-l facă și pe acesta mândria unui colț de Românie.

 

Alte articole

One Thought to “Zalăul, locul de unde începe fuga”

  1. 403 Forbidden

    Știați că băieții de pe site-urile umoristice tot fac glume cu „moldovenii din Buzău” și „județul inexistent Sălaj”? Știați că în prima variantă de reorganizare administrativ-teritorială din 1968 nu exista nici un județ Sălaj? Dar au sărit ca arși belferii patrioți locali, că istoria, că tradiția și celelalte. Ei, acum să se laude cu istoria, că parcă nu puteau s-o facă în jud. Cluj sau Bihor! Uitați-vă doar la diferența dintre Marghita, care în 1960 era comună, și Șimleu, antica Dacidavă, oraș din Evul Mediu care a rămas în Evul Mediu!

Leave a Comment