„Visez că învăț la calculator”

„Părintele are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura accesul şi participarea preşcolarului/elevului la activităţile de învăţare online“. Această frază este demnă de a intra în istorie, secția tomberoanele de gunoi ale trecutului. Școala pe internet reprezintă, deocamdată, o utopie. Cel puțin pentru mii de elevi care trăiesc în mediul rural și nu au acces la internet ori nu au acasă un laptop. Nici pentru cei care au, această școală online nu e ceva care să-i uimească. Elevii cu rezultate mai puțin bune la învățătură reușesc doar în proporție de 50 la sută să țină pasul la cursurile online, arată un studiu făcut de trei mari universități și Institutul de Științe ale Educației.

Peste jumătate dintre profesorii care au participat la cercetare spun că au dificultăți tehnice, le lipsesc computerele sau instrumentele pentru feedback și evaluare. Și elevii spun că au dificultăți în a face cursuri online și că nu sunt obișnuiți cu această metodă. Peste 70 la sută dintre copii spun că una dintre cele mai mari probleme este conectarea complicată pe anumite platforme, toate acestea, repet, dacă ai acces la internet și evident, dacă ai acasă un laptop sau un calculator. Statul român a fost, ca de fiecare dată, prins cu chiloții în vine și la acest capitol – învățământul – unul dintre cele mai importante având în vedere faptul că discutăm de viitorul unei nații. Statul român care se tot laudă, de la președinte (cum rămâne, domnule Klaus Iohannis, cu “România Educată”?) până la Executiv și  Legislativ, că totul merge bine în Învățământ, iar acolo unde nu prea merge bine, ține de bani, care sunt, știți, puțini și aici. Răstimp dăm lunar zeci de mii de lei în pensii speciale nemeritate, aruncăm cu banii și de la nivel central până la cel local, pe proiecte care susțin nimicul, feștite și îmbrâncite în ședințele de consiliu local ca “programe de susținere a performanțelor sportive” (ia faceți repede un calcul câte laptopuri cumpăram pentru copiii care nu au, cu cei 100.000 de euro dați cadou de consilierii locali unei echipe din sportul județean).

Ulterior, nici măcar nu mai avem curajul să le cerem celor care au folosit banii cetățenilor, dați de primărie (de parcă primăria ar fi vreun nabab care dă din buzunarul propriu acești bani) să vină cu documentele justificative care să răspundă la întrebarea “ce ați făcut cu banii?” Statul ăsta putred și mâncat de „careții” de la Putere, nu a avut și nici acum, în al doisprezecelea ceas, nu are niciun plan coerent, o infrastructură minimă pentru a pune în aplicare o eventuală strategie în ceea ce privește această fantasmagorie – școala la distanță. Nu-mi iese din cap imaginea unui copil de 14 ani, slăbuț, cu privirea apăsată de griji și probleme, cu spatele adunat de atâta muncă și cărat, un băiat de la țară care spunea la televizor, cu lacrimi în ochi, că ar da tot ce are pe lume doar să poată avea un calculator pentru ca seara măcar să poată să învețe, să țină pasul cu școala. “Doamna ministru, vă rog, daţi-mi internet, să învăţ!”

Imaginea acestui băiat, vizibil răpus de probleme care îl depășesc, dezamăgit de tot ceea ce viața i-a oferit până acum, mi-a rămas întipărită în minte. El are grijă de frații mai mici, fiind părăsiți de mamă în urmă cu mai mulți ani. “Aș da tot ce am, dar… nu prea am nimic ce să dau. Îmi doresc cel mai mult să pot învăța. Noaptea, visez că învăț la calculator. Am câteva manuale, cărți, îmi place să citesc. Din păcate, eu nu pot ține pasul cu școala așa cum pot ceilalți copii și sunt mulți la noi în sat care pot să învețe de acasă. Eu nu pot și nici nu avem din ce să cumpărăm un calculator care este foarte scump, abia ne descurcăm cu mâncarea. Muncesc toată ziua și uneori îmi e greu să mă obișnuiesc cu gândul că, deși muncesc atât de mult, nu am!”, povestea băiatul, stând în fața casei.

Ce facem cu acești copii, domnilor miniștri? Decretați “școala online” și vă dați de ceasul morții cum că “toți părinții trebuie să se ocupe de această problemă” și că ei sunt direct responsabili în mod exclusiv. Vorba lui Ilie Moromete. “Din ce? De unde?” Oamenii aceștia abia își duc traiul de pe o zi pe alta și nu discutăm de asistații care fac groapă în gazonul din fața porții, trăind cu ajutorul social, ci de oameni care muncesc, își cultivă pământurile, sunt prinși într-un vârtej al problemelor, nedreptăților, ghinioanelor din care nu mai pot ieși. Ministrul Educației spunea dând ochii peste cap, deunăzi, că acești copii pot împrumuta calculatoare și laptopuri de la școli. De la care școli, doamnă? Ce suplimente nutritive consumați, de aveți o ideație atât de bogată și emiteți asemenea aberații? Că nici nu știi ce te apucă atunci când auzi așa ceva, râsul ori plânsul. Iar dacă, prin absurd, ar exista această posibilitate, ce să facă cu laptopul cei care nu au internet? Întrebările sunt multe, răspunsurile sunt toate înecate în tăcere. Se întocmesc, în aceste zile, pe repede-înainte, statistici care să demonstreze câți elevi au acces la internet, câți au un dispozitiv (calculator, laptop), statistici întocmite de profesori, ce vor fi centralizate la final. Din datele neoficiale de până acum, rezultă că nici 50 la sută dintre elevii sălăjeni nu au calculator sau laptop ori acces la internet. În țară, mai ales în zonele de sud și est, situația pare a fi și mai gravă. Ce facem cu acești copii? Lăsați-ne cu cititul de pe promptere, cu propaganda, cu minciuna: suntem sătui și de fiecare dată când vă aud, toți acești părinți se roagă să ajungeți și voi să trăiți măcar un sfert din suferința lor, pentru că nimeni nu mai suportă să vă vadă sau să vă asculte minciunile și prostia! Ce școală fac aceștia, cum se încheie anul școlar pentru ei, cu ce rămân în urma acestei pandemii, mai mult decât dezamăgirea, frustrarea, plânsul noaptea în pernă și greutățile cu care se confruntă zi de zi, dincolo de aceste uriaș neajuns? Și foștii cârmaci, dar și actualii, s-au lăudat în ultimii 20 de ani, preponderent în campanile electorale, că susțin învățământul și că, dincolo de asta, vor acorda o atenție sporită copiilor din mediul rural, în special celor care o duc greu și care, indiferent cât ar fi de silitori, de muncitori, de cuminți, nu reușesc să aibă în fața lor un laptop sau o conexiune la internet.

Toți cei care au avut în mână și pârghiile, și banii, mulți, și stiloul, dar nu au făcut nimic sau din contra, au redirecționat acești bani către alte buzunare lacome, vor plăti la un moment dat. Iar dacă Justiția nu va pune mâna niciodată pe ei, justiția divină sigur se va ocupa de asta și le da verdictul exact când le va fi lumea mai dragă. Pentru nimic nu rămâne neachitat pe lumea asta, niciodată!

Alte articole

Leave a Comment