„Vaccinarea” părinţilor

În loc să sprijine părinţii în înţelegerea necesităţii vaccinării copiilor, în loc să realizeze campanii ample la nivel naţional, consistente şi mai ales constante, de educare, informare, de susţinere şi ajutor, Ministerul Sănătăţii dă cu bâta în baltă, ca de obicei, şi îl scoate la înaintare pe sinistrul sănătăţii care anunţă cu sprâncenele adunate pe nas, că refuzul vaccinării copilului înseamnă refuzul şcolii în a-l înscrie pe copil în unitatea de învățământ. Pe scurt, una din prevederile acestei viitoare legi a vaccinării, pe cale să devină realitate, spune negru pe alb „copilul nevaccinat nu poate fi înscris la şcoală”.

Nici Ministerul în cauză şi nici ministrul care crede că acum este cum era odată, şi că frica păzeşte pepenii, nu înţeleg, nu capacitează faptul că această problemă este una extrem de sensibilă. Pe cât de importantă, pe cât de necesar de înţeles şi, ulterior, urmat, pe atât de greu de expus şi de explicat părinţilor, a celor care nu ştiu, nu înţeleg, nu vor sau au încă dubii. Părinţii sunt, aşa cum ştim, de mai multe “feluri”. Părinţi cu o situaţie materială bună, proastă sau dezastruoasă. Părinţi mai şcoliţi, părinţi mai puţin învăţaţi, părinţi care aparţin unor culturi religioase ale căror concepte sunt mai importante decât toate legile sau rapoartele de cercetare ştiinţifică.

Părinţi cărora le pasă sau cărora nu prea le pasă, părinţi care sunt acasă, sau alţii care plâng de dorul copiilor, plecaţi de nevoie, la muncă în străinătate. Indiferent de categoria socială, de situaţia materială şi de tot ceea ce poate diferenţia categoriile de părinţi, absolut toţi au dreptul să ştie ce înseamnă un vaccin, cine l-a produs, dacă producătorul are antecedente dubioase în produsele pe care le-a realizat (vezi cazul Institutului Cantacuzino care a dat greş cu un vaccin antigripal în urmă cu câţiva ani). Părinţii copiilor pe care Ministerul Sănătăţii şi cel al Învăţământului nu-i va mai primi la şcoală dacă refuză vaccinarea (măsură parţial justă însă discutabilă) au dreptul să cunoască istoricul acestor produse, reacţiile care le pot produce şi , cel mai important, trebuie să beneficieze (iar aici legea nu prevede acest lucru în mod expres) de garanţia gratuităţii şi de siguranţa existenţei acestor vaccinuri în frigiderele unităţilor medicale.

Degeaba convingi un părinte să-şi vaccineze copilul dacă acesta este trimis acasă de către medic pe motiv de stoc epuizat. Lucrurile trebuie tratate, aşa cum trebuie tratat de fapt, orice copil. Cu delicateţe. Nu cu ameninţări. Părintele trebuie (acolo unde este cazul) învăţat, lămurit, ascultat, părintelui care are dubii sau care nu înţelege îi sunt necesare dovezi şi explicaţii pe înţelesul lui, iar toate acestea trebuie concretizate într-un efort comun al autorităţilor de toate felurile şi din toate instituţiile responsabile. Cu campanii la nivel naţional, cu antrenarea comitetelor, a grupurilor de părinţi, a specialiştilor, medicilor şi profesorilor capabili să împărtăşească fiecare din cunoştinţele lor, pentru ca toţi părinţii să ştie în final că vaccinarea reprezintă un demers crucial în viitorul sănătos al unui copil. Însă toate aceste lucruri nu pot fi făcute doar cu anunţuri seci, făcute pe scările instituţiilor, cum că dacă nu îţi înţepi copilul, intri la puşcărie. Foarte importantă este şi implicarea altor factori cu putere uriaşă, cum ar fi Biserica şi televiziunile. N-am văzut nici un preot care să le vorbească enoriaşilor despre vaccinuri. Despre ce înseamnă un vaccin, ce poate face el sau ce poate produce refuzul de a-l primi. Deşi Biserica susţine prin comunicate pe care nu le citeşte nici naiba, că da, ea susţine vaccinarea.

De telviziuni ce să mai vorbim, atunci când ar mai fi loc printre aberaţii şi când distinşii moderatori şi aducători de prostie, mizerie şi derizoriu în studiouri se duc la culcare, ar fi bine ca ministerele reunite să mai trimită şi cercetători ştiinţifici, medici de renume, specialişti care să vorbească pe înţelesul tuturor, care să traducă cu blândeţe şi în cuvinte simple, prospectele acestor fiole care încă sperie pe multă lume. Şi să o mai scoată din cadru, de exemplu, pe una din madamele realizatoare de mari emisiuni „medicale”, întrucât cred că sunteţi de acord că o singură campanie anti-vaccinare pe care aceasta o tot propagă pe post, e suficientă. Nu e nevoie să se reamintească săptămânal de către această „specialistă”, cât de nenorocite şi nocive sunt vaccinurile. Şi acesta este doar un exemplu! În linii mari, acest demers legislativ este unul bun, necesar şi mai ales… perfectibil.

Se mai poate lucra la el şi se mai poate face ceva pentru ca oamenii să ştie ce este până la urmă, poliomielita, hepatita B, sau alte boli şi maladii care ne pot nenoroci copiii. Este util să ne reamintim şi faptul că nici o instituţie de învăţământ din străinătate nu ne va primi copiii la cursuri, în cazul în care aceştia vor dori să studieze pe alte meleaguri, fără dovada unui set consistent de vaccinuri efectuate. Iar aceasta este doar una din zecile de consecinţe grave şi deosebit de grave, care ne fac să-i mai lăsăm deoparte pe anti-vaccinişti şi să tragem cu urechea la oamenii de ştiinţă, medici reputaţi, sociologi şi alţi specialişti care ne pot explica lucrurile negru pe alb, exact aşa cum sunt, cu avantajele şi dezavantajele aferente. Înainte de toate, părinţii trebuie „vaccinaţi” cu explicaţii pe care le merită, cu garanţii, cu înţelegere şi răbdare, cu sfaturi competente şi cu expunerea fiecărei situaţii, detaliat, exemplificat şi mai ales dovedit. După care, dacă mai e cazul, statul îi poate ameninţa şi cu puşcăria, dacă el consideră că aceasta este măsura cu cea mai mare putere de convingere în astfel de lucruri pe care trebuie să le priveşti la microscop şi nu având ochelari de cal.

Alte articole

Leave a Comment