Unde este medaliata cu bronz din 2015?

Tot mai multă lume se miră de prestaţiile sportivilor noştri la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, însă, aceste evoluţii nu sunt altceva decât consecinţele unui sistem tot mai defectuos de la un an la altul, în care „mafia” politicului şi interesele obscure şi-au înfipt tot mai adânc „tentaculele”. Cei care conduc sau încearcă să conducă destinele sportului românesc au ajuns să aibă tot mai multe discuţii contradictorii la Rio pe seama rezultatelor slabe înregistrate de sportivii noştri, fără să fie conştienţi că, într-o mare măsură, vina le aparţine.
În România, nu mai putem vorbi, de mulţi ani, despre un sistem pus la punct când ne referim la sport, atâta timp cât celor care practică sporturile individuale li se acordă o atenţie foarte scăzută, la fel şi antrenorilor, iar rezultate li se cer la fiecare competiţie naţională şi internaţională.
La nivel de cluburi, majoritatea conducătorilor încearcă să „aspire” cât mai mulţi bani pentru echipele pe care le păstoresc. Vor rezultate într-un timp cât mai scurt cu putinţă, indiferent de sacrificiile care trebuiesc făcute. Pe banii statului, nişte necunoscători ai fenomenului drămăluiesc banii după bunul lor plac, fără să le pese că metoda aplicată nu aduce deloc beneficii echipelor naţionale.
La handbal, suntem reprezentaţi la Rio de medaliata cu bronz la ultima ediţie a Campionatului Mondial. „Specialiştii” s-au grăbit să iasă în faţă după acel rezultat obţinut cu un antrenor suedez pe bancă, dându-i la o parte pe toţi tehnicienii români, ca şi cum jucătoarele ar fi fost crescute de cei din afara ţării. Însă, la Jocurile Olimpice, suedezul ne-a demonstrat, cel puţin după primele două jocuri, că soluţia pentru cheia succesului nu vine din afara ţării. Dacă sportul din România nu-şi va schimba faţa în totalitate în ultimii ani, în zadar vom aduce tehnicieni străini, doar de dragul de a-i îndepărta pe români.
Am făcut nuntă după bronzul din 2015, de parcă o aceasta ar fi fost cea mai mare performanţă din istoria handbalului feminin românesc. Acum, însă, toţi atotştiutorii, în frunte cu faimosul preşedinte Dedu, s-au ascuns în „cutia cu gânduri”, în speranţa că fetele lui Ryde vor spăla, aşa cum s-a întâmplat şi în meciul cu Muntenegru, ruşinea partidelor cu Angola şi Brazilia.
De vină nu sunt sportivii, nici antrenorii, indiferent că sunt străini sau români, de vină sunt cei care au condus în anii de după Revoluţie acest sistem pe care, în curând ne va fi greu să-l mai numim sport. Atâta timp cât se pune lacătul pe tot mai multe baze sportive, iar altele stau să se dărâme din cauza indolenţei de care dau dovadă edilii acelor zone, nu vom mai putea emite pretenţii în faţa unor naţiuni unde sportul se mănâncă pe pâine. Atâta timp cât selecţiile la toate sporturile vor continua să se facă după anumite interese, nu vom mai putea produce adevărate valori, cu care să ne mândim la ediţiile viitoare ale Jocurilor Olimpice.
În sportul românesc este nevoie, la propriu, de o revoluţie, iar cei care o vor face trebuie să fie cunoscători ai fenomenului, nu simple „simpatii” puse peste noapte într-o funcţie de conducere.