Un ION degeaba

Daniel Săuca
„Sebastian Burduja: Ion este o premieră de nivel mondial, niciun alt premier al lumii nu are un consilier bazat pe inteligență artificială” (hotnews.ro). Dacă e așa, foarte bine. Dar tare mi-e că pe Ionii politicieni nu îi ajută IA. Decât, așa, ca demers de imagine. Doleanțele românilor sunt știute. Fie și numai în urma sutelor, dacă nu cumva miilor de sondaje, cercetări realizate din 1990 încoace. Și apoi, e plină media, social media, râul și e-ramul de doleanțe, dumnezei și sfinți. Probabil, robotul Ion va face (și) revista presei și a facebook-ului, ușurând astfel treaba consilierilor și firmelor de PR. IA e folosită de mult timp, așa cum se știe. Teoretic, printre multe altele, ajută marile companii în relația cu clienții. Cât de confortabil se simte un client turbat „discutând” cu un robot, încerc să-mi închipui, după ce am pățit și eu asemenea experiențe „hard”. Așa va fi, bănuiesc, și cu dialogurile „oamenilor frumoși” din România cu robotul ION. Despre patria noastră frumoasă, despre lapte și miere, câini cu colaci în coadă. Ceea ce mă îngrijorează este și că, mă rog, relația guvernanților, politicienilor cu poporul, alegătorii va ajunge una strict comercială, de vânzări, „mecanică”, fără a interacționa direct, uman, cu „clienții” decât în „băile de mulțime” electorale. De altfel, partidele mari sunt cam de multișor niște societăți comerciale, companii care asigură „asociaților” prosperitate. Printre altele. Sunt curios și dacă aleșii patriei noastre frumoase mai țin, pe bune, audiențe. Dacă nu, cum cred, iată soluția: roboții ION ar putea popula toate primăriile, cabinetele parlamentare etc. Nu sunt împotriva IA. Mă enervează atunci când este folosită pentru dezumanizare, doar pentru obținerea de profit, pentru manipulare. Subiectul IA, sigur, va fi dezbătut în continuare sau ar merita asta.
P.S.: Așa, de culoare, sunt de acord că de 1 Martie ION putea fi mai degrabă o IOANA. Dar masculii alfa nu s-au gândit la evidențe: femeile sunt majoritare, dar nu în Guvernul Ciucă sau în Parlament (vezi articolul Iuliei Roșu din „Libertatea”). Vă simțiți discriminate, doamnelor?

3 Thoughts to “Un ION degeaba”

  1. […] Daniel Săuca „Sebastian Burduja: Ion este o premieră de nivel mondial, niciun alt premier al lumii nu are un consilier bazat pe inteligență artificială” (hotnews.ro). Dacă e așa, foarte bine. Dar tare mi-e că pe Ionii politicieni nu îi ajută IA. Decât, așa, ca demers de imagine. Doleanțele românilor sunt știute. Fie și numai în urma sutelor, dacă nu cumva miilor de sondaje, cercetări realizate din 1990 încoace. Și apoi, e plină media, social media, râul și e-ramul de doleanțe, dumnezei și sfinți. Probabil, robotul Ion va face (și) revista… Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    Să fie atent „doctor” Ciucă, că ăla imediat îi verifică așa-zisa „teză de doctorat”!

  3. […] Daniel Săuca „Sebastian Burduja: Ion este o premieră de nivel mondial, niciun alt premier al lumii nu are un consilier bazat pe inteligență artificială” (hotnews.ro). Dacă e așa, foarte bine. Dar tare mi-e că pe Ionii politicieni nu îi ajută IA. Decât, așa, ca demers de imagine. Doleanțele românilor sunt știute. Fie și numai în urma sutelor, dacă nu cumva miilor de sondaje, cercetări realizate din 1990 încoace. Și apoi, e plină media, social media, râul și e-ramul de doleanțe, dumnezei și sfinți.  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment