Turism mioritic

Vara este aproape dusă de pe meleagurile româneşti, iar operatorii din turism îşi pot începe socotelile privind banii din puşculiţă. După primele estimări, cel puţin, lucrurile au mers mult mai bine ca în anii precedenţi, iar câştigul se va agăţa precum o potcoavă în cuiul grinzilor firmelor. În fapt, însă, lucrurile nu sunt la fel de roz, fiindcă puse la microscop şi analizate, dovedesc că mentalităţile balcanice încă sunt la ele acasă şi că turismul nu vrea să înveţe modele şi practici din vest. Aşa se face că, în privinţa serviciilor şi a raportului preţ – calitate mai avem multe de învăţat, deşi nu prea vrem. Avem exemple până şi în ograda vecinilor de la sud, bulgarii, care au ştiut să investească, să dezvolte şi să păstreze ceea ce în staţiunile de pe litoralul românesc este făcut şi oferit apoi turismului cu un aer de pură şi uimitoare mântuială. Este vorba de aceeaşi suficienţă mioritică remarcată nu doar în turism, ci şi în alte sisteme şi ramuri ale societăţii româneşti, suficienţă modelată după dictonul “Las-o, măi, că merge aşa!”. Această atotmulţumire nu place, însă, şi nu cade bine turistului străin, lucru dovedit, de altfel, de statistici. De la an la an, tot mai puţini sunt străinii care ne calcă şi ne bat ţara în interes turistic, alungaţi şi speriaţi de lipsa de autostrăzi şi drumuri moderne, de câinii maidanezi care nici măcar nu umblă cu covrigi în coadă, de trenurile care ajung la destinaţie cu întârzieri de zeci de minute etc.
Un alt aspect la care ni s-a dus buhul este comportamentul în staţiune. Fie că vorbim de mare sau munte, mulţi români ieşiţi la relaxare consideră că aceasta se poate face doar dacă scot din ei întreg arsenalul de proaste maniere, de tribalisme şi urlete care ar face cinste şi celui mai adevărat om de Neanderthal. A vorbi cu cascade de decibeli ,astfel încât să creezi poluare fonică pe zece metri împrejur, este ceva obişnuit pentru aceste specimene din peisajul mioritic. Cât timp ele se simt bine, ca în propria sufragerie, nimic altceva nu are importanţă, iar cei 7 ani de acasă sunt un subiect de care nu doar că nimeni nu are chef, dar cărora prea puţini le-ar recunoaşte existenţa. Probabil nici picaţi cu ceară nu ar accepta ideea că în public normele de bun simţ sunt primordiale. Tocmai de aceea, la aceste specimene pur mioritice, serviciile în aceeaşi manieră sunt arhi-suficiente. Cum nu ştiu să ceară ceva mai bun de la propriile persoane, nu cer nimic în plus nici de la oferta în sine, fie ea turistică sau de orice alt fel. Şi atunci, nu avem ce face decât să rămânem la un turism balcanic, de 2 lei, încă alte câteva decenii, până se vor trezi cei din UE să ne trimită la şcoală, să o luăm binişor de la 0 şi să învăţăm în paşi mărunţi ce înseamnă imagine, brand, ofertă, pachet promoţional, servicii acreditate şi mai ales calitate.