Tragediile de pe șosele nu-i sperie pe unii șoferi: alcoolul este nelipsit din constatările polițiștilor rutieri

Deși tragediile produse pe șosele nu lipsesc, din păcate, din niciun buletin de știri zilnic, unii conducători auto ignoră cu desăvârșire avertismentele, dar și consecințele dramatice pe care conducerea sub influența alcoolului le aduce de multe ori, în trafic. Polițiștii sălăjeni au depistat și în sfârșitul de săptămână trecut, mai mulți șoferi care s-au urcat la volan după ce au consumat alcool, fapte pentru care aceștia vor răspunde în fața legii.

Un echipaj din cadrul Serviciului Rutier a oprit pentru control, sâmbătă, 15 decembrie a.c., la ora 20.30, pe Drumul Național 1F, un autoturism care circula pe direcția Ciumărna-Zalău, condus de un zălăuan de 49 de ani.

La testarea cu alcooltestul s-a evidențiat o alcoolemie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. O oră mai târziu, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Nușfalău au depistat un bărbat, din comuna Ip, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Județean 109 P, prin localitatea Cosniciu de Sus, cu o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În noaptea de sâmbătă spre duminică (15 spre 16 decembrie), la ora 3.30,  polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Crasna au identificat un trafic un autoturism, care circula pe Drumul Județean 191 C, prin localitatea Crasna, condus de un bărbat din localitate. Și de data aceasta, alcooltestul a indicat o valoare pozitivă, respectiv 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Rănit grav în urma unui accident pe fondul consumului de alcool 

Alcolul a produs, așa cum era de așteptat, și un eveniment rutier pe raza județului. Un şofer de 36 de ani, din Cehu Silvaniei, conducea autoturismul pe Drumul Comunal 10, iar în localitatea Motiş a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în şanţ. Evenimentul s-a produs duminică, 16 decembrie a.c., la ora 16. La testarea cu alcooltestul a rezultat o alcoolemie de alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit grav. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment.

Alcoolul la volan te poate costa libertatea sau chiar viața!

În cazul depistării unui conducător auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice la volan, în funcție de concentraţia de alcool, fapta se poate încadra astfel: Contravenție: când aparatul alcooltest afişează o valoare sub 0,40 mg alcool pur în aerul expirat. Se sancţionează cu amendă şi suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile. Infracțiune: când aparatul alcooltest afişează o valoare de peste 0,40 mg alcool pur în aerul expirat sau mai mare. În acest caz este obligatorie recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar conducătorul auto este condus la o unitate sanitară şi i se întocmeşte dosar de cercetare penală. Fapta se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amendă. Mai mult, dacă șoferul va fi condamnat pentru comiterea acestei infracțiuni, permisul de conducere se anulează.

Refuzul de a vă supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat reprezintă o alegere cât se poate de proastă, întrucât legea prevede pentru această faptă închisoarea de la 1 la 5 ani. În ultimele două luni, doi sălăjeni au ajuns la închisoare după ce s-au sustras executării pedepsei, în urma condamnărilor pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

 

 

Alte articole

Leave a Comment