Teme (posibile) de meditație

Pentru acest sfârșit de săptămână vă propun un text semnat de scriitorul Mircea Mihăieș în revista „România literară”, „Litera stacojie a neo-milițismului” (nr. 25/20210.) Iată finalul articolului menționat: „N-are rost să-i menționăm pe negaționiștii de stânga și de dreapta, pentru că ei reprezintă doar formele exacerbate ale unor tendințe care ar trebui tăiate de la rădăcină. Ceea ce a adus dramatic epoca actuală e aruncarea în derizoriu a necesarei vigilențe în fața extremismelor de toate tipurile. Într-unul din recentele sale, și întotdeauna admirabile, editoriale, Nicolae Prelipceanu punea degetul pe o rană dureroasă a vremii noastre. E vorba de dispariția memoriei, înlocuită de cultura divertismentului, de polarizarea între«distracție» și «distragere»: «Și uite-așa, o luăm pe calea de întoarcere spre viața larvară, căci larvele habar nu au ce a fost înainte, și nici ce-or să fie mai târziu, pasul nu e chiar așa de greu de făcut. Dar nu numai astfel se șterge memoria lumii, ea se mai șterge prin metode soft, ca să mă exprim așa, prin isteria divertismentului, a distracției. Distrați-vă, distrați-vă, strigau televiziunile, vara sau iarna, primăvara sau toamna, ca și cum ăsta ar fi scopul vieții pe Pământ». Există întotdeauna câștigători ai stării tulburi născute din confruntarea dintre masa (enormă) a celor care vor reinstaurarea comunismului — desigur, de data aceasta, în forme «adevărate», nu în acelea lipsite de «eleganță» ale lui Stalin, Dej ori Ceaușescu — și cei care-l consideră o ideologie la fel de criminală precum fascismul și nazismul. Ei jubilează grosier văzând încăierările, puerile din perspectiva lor, dintre cei de «dreapta» și cei de «stânga». E vorba de oportuniștii pentru care ideologia nu are nici culoare, nici miros, nici importanță: totul se reduce la câștigul imediat, la îndestularea burții și la sufocarea garajelor cu mașini ale căror prețuri sar de șase cifre (în euro, desigur). Nicicând ca acum era ticăloșilor n-a avut un teren mai fertil, sub stindardul roș-aprins al obrăzniciei, al nemerniciei și al minciunii corect-politice” (romanialiterara.com). Posibile teme de meditație: dispariția memoriei; dictatura divertismentului; noile ideologii. Lecturi plăcute!

Daniel Săuca

Alte articole

Leave a Comment