Spectacolul media

Daniel Săuca

Spectacolul media de zi cu zi: șoferii strigă că li se îngrădește dreptul de a conduce (povestea testării cu aparatele de depistare a drogurilor ), șoferii și marile firme urlă că nu pot merge ziua pe Valea Oltului, piloți de la Tarom se îmbolnăvesc brusc și cauzează pierderi de milioane de euro companiei de stat, rușii lovesc un spital de copii din Kiev, miezul Pământului se deplasează în sens invers, președintele american Joe Biden vrea să rămână în cursa prezidențială, Franța nu e obișnuită cu coabitarea, contabilii ies în stradă nemulțumiți de „tratamentul” din partea statului, Viktor Orban, ambasador fără girul UE și NATO, turiști din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale cu apă de localnici exasperați de turismul excesiv, China a trimis soldați în Belarus, California va impune restricții permanente de apă pentru prima dată în istorie, Guvernatorul Mugur Isărescu a împrumutat statul român cu nu mai puțin de 647.000 de lei în 2023 prin titluri de stat emise de Ministerul Finanţelor, ce surpriză, aproape 50 la sută dintre români nu s-ar considera ca fiind nici de stânga, nici de dreapta, după 1 septembrie, o nouă recalculare a unor categorii de pensii, asteroidul care a ucis dinozaurii ar fi favorizat apariția strugurilor, un om de radio a gătit pentru aproape 500 de câini de la un adăpost din București… În fața ecranului, o carte primită recent de la Aurel Pop, alias Paul Strepol, născut în Domnin. Cartea are titlul „Cămașa de forță”. Scrie autorul că „în loc să-și tocească ochii și capul citind, majoritatea covârșitoare a oamenilor sub absorbiți de butonarea iphone-urilor. Nici dacă le dai cărțile gratis, nu e sigur că le citesc. Ba chiar dacă i-ai plăti – să citească naibii! – tot nu prea merge treaba” (p. 208). Nu știu dacă e chiar așa. Dar oare citesc știrile, măcar titlurile, de pe telefoanele astea inteligente?

One Thought to “Spectacolul media”

  1. […] Franța nu e obișnuită cu coabitarea, contabilii ies… Articolul Spectacolul media apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment