Gata, dragi sălăjeni, am scăpat şi de aceste alegeri, venite după cea mai anostă nşi neinspirată campanie electorală din câte au existat vreodată pe pământ românesc. “Duminica orbului” aşa cum au denumit-o alegătorii înşişi, nu a făcut valuri uriaşe în micul Sălaj. Nu s-au înregistrat, potrivit medicilor, şocuri anafilactice în rândul cetăţenilor, la aflarea procentului de participare la vot: ştiau dinainte până şi pruncii, că nu vor exista blocaje pe străzi sau ambuscade, în ziua scrutinului. Nici prezenţa premierului la o secţie de votare din Zalău nu a reprezentat ceva de senzaţie, până la urmă cu toţii ştiam că Cioloş e sălăjean şi îşi va da obştescul vot pe undeva prin Zalău. Prezenţa la urne a fost exact aceeaşi ca la fiecare scrutin. Medie, spre bună, însă neimplicarea oamenilor, indiferenţa şi mai ales lehamitea care a cuprins aproape toată populaţia judeţului, s-a văzut de la o poştă (fenomen întâlnit, de fapt, la nivel naţional) toate acestea fiind rezultatul pierderii iremediabile a încrederii pe care oamenii o mai aveau în aleşi, foşti sau prezenţi, în vecii vecilor, amin! De altfel, şi Dacian Cioloş a strâmbat vizibil din nas când a venit vorba despre oferta pe care au avut-o zălăuanii, la alegerile locale.
Şi nimeni nu s-a mirat. Oamenii aproape că nici nu au simţit aceste alegeri, unii dintre ei nici măcar nu au ştiut de existenţa lor. Afişaj la blocuri – lipsă., îndrumări, lipsă şi alea, totul făcut parcă aşa, în şoaptă. Pe mass-media, la fel. Obişnuiţi cu tămbălău, cu circ şi panaramă, “alegătorii” au lansat, eventual, câte un căscat cu trosnituri de maxilar, fără să mai pună mâna la gură, şi s-au dus seară de seară la culcare, având cu totul altceva în gând decât trei afişe cât o coală A4, vai steaua lor, şi cinci sloganuri răguşite a căror singură calitate este aceea că nu conving nici cu de-a sila. Dezinteresul oamenilor în faţa acestor alegeri şi a ofertei electorale, aceiaşi eterni şi de când lumea – căci, asta e, dacă alţii n-avem? -este un cumul de vinovăţii, iar ultima din vine şi cea mai mică le aparţine cetăţenilor.
Ce să mai alegi atunci când ai exemplul unor ani care au trecut, prin tine şi nu pe lîngă tine, ca cetăţean, ce să mai speri când vezi cât de chinuit şi leneş se mişcă totul în oraşul sau comuna ta, ce să mai doreşti, la ce să mai aspiri când ştii sigur că ceea ce urmează nu poate fi sub nicio formă mai bun decât ceea ce a fost, acest lucru fiind demonstrat în bucheţele de ani, până acum!? Indiferent cine ar fi câştigat alegerile în Zalău, sau în comunele sălăjene, rezultatul ce îl vom vedea peste un an sau patru, tot acelaşi ar fi fost, pentru că fiecare dintre candidaţi a avut ocazia, unii chiar ocaziile, să demonstreze ceea ce pot, fiecare acolo unde a fost. Acest lucru, combinat şi cu o lege electorală care i-a scos pe oameni din horă şi le-a omorât interesul exact la “intrare”, cum se spune, pentru cel mai important moment al sorţii unei localităţi.
La care se adaugă, cum spuneam, indiferenţa, inapetenţa şi letargia în care am căzut cu toţii, din acest punct de vedere – viitorul localităţii în care trăim. Nu a mai mirat pe nimeni faptul că până şi data alegerilor le arcuia umerii multor cetăţeni: „Da..da..ştiu, dar nu ştiu când sunt alegerile” povestea un bătrân, certat rău cu echilibrul, pe o uliţă dintr-un sat sălăjean. “Nu ştiu cine candidează şi mai ales..de ce (!) „ „Nu ştiu. Nu am auzit. Nu mă bag, n-am pe cine, n-am cu cine, toti o apă şi un pământ”. Cam aceasta era în mare, opinia unui număr îngrijorător de mare de oameni. Ceilalţi, aşa-zis implicaţi, derutaţi şi sărăciţi şi ei de ideaţie în privinţa a ceea ce vor alege. Şi nu, nu este vina lor faptul că nu mai pot sau că nu mai au, nici pe fundul sufletului, nicio urmă de încredere în nimeni, dintre cei care au condus ori s-au făcut că ţin frâiele oraşului sau comunei. Nu poţi să iei de urechi un om care s-a săturat şi nu mai vrea nimic, aşa cum nici nu poţi să-l iei la bandajat, după ce i-ai spart capul, şi să-i şopteşti “ce te-.ai face tu fără mine…”, cam aşa pornim noi, cetăţenii acestui judeţ, într-o nouă etapă a vieţii noastre în calitate de foşti alegători şi actuali etern-cetăţeni. Cum adică… “o nouă etapă’’? Ziceţi că nu e nouă? Aşa e! V-aţi prins.
Pentru că nou nu mai poate fi nimic aici, între munţi, unde pare tot mai clar că lucrurile nu se vor schimba niciodată, cel puţin într-un sens decent, în bine. Şi nu fac această afirmaţie prin prisma rezultatelor alegerilor de duminică din Sălaj, ci scrutând zarea, dincolo de munţi, acolo de unde se dă ora exactă de la cel mai stricat ceas din câte există în România. Nu a învins nimeni, nu a pierdut nimeni: în bătrânul şi încă frumosul (de la natură) Sălaj, lucrurile vor sta la fel şi peste patru şi peste zece ani, cu mici modificări venite dintr-o inerţie aproape firească, prin câte un gest sau decizie luate în pauzele timpului în care se iau decizii care nu au nicio legătură cu noi, cetăţenii. Sloganurile, ce-i drept, adevărate, cum că doar votând îţi poţi decide viitorul, nu au mai avut efect de această dată.
“Prostimea”, aşa cum suntem numiţi de cei mai mulţi dintre cei ajunşi tot pe mâna noastră, importanţi, „prostimea” cea săracă dar curată, cocoşată de plictiseală, lehamite şi resemnare, abia s-a târât către urne, la aceste alegeri locale. Ca într-o căsnicie ajunsă la stadiul de cioburi, care nu mai poate, nu mai crede nici în lacrimi, nici în promisiuni, nici în atât de folosita vorbă “lasă, că de mâine…”. Eminescu, eternul geniu al românilor, are, iar şi iară, dreptate: “Vreme trece, vreme vine, toate-s vechi şi nouă toate; ce e rău şi ce e bine, tu te-ntreabă şi socoate. Nu spera si nu ai teama, ce e val… ca valul trece”. Ca valul au trecut şi aceste alegeri şi nu doar că n-au schimbat nimic în cifre, ele nu vor schimba nimic, sau cel puţin nimic notabil, în vieţile noastre, în următorii ani. Asta ca să nu mai speraţi şi să nu mai aşteptaţi de pomană, ceva ce nu va veni prea curând.
