Sigur că cel puțin noi, cei maturi astăzi, nu vom apuca în veci vremurile în care să putem vedea, indiferent de context, o relație umana firească bazată pe respect și considerație între opoziție și cei de la putere. Nu e doar la noi așa, ci aproape peste tot. Însă, deși nimeni nu poate pretinde asta, noi, cetățenii, oamenii simpli – așa cum ne numesc ei, oamenii “complicați” ai societății noastre, vrem să vedem atunci când e vorba de noi, de banii noștri, de soarta noastră, de destinul unei comunități, că lucrurile se desfășoară într-un cadru normal, bazat pe respect și considerație în primul rând pentru cetățenii în fruntea căruia ești dumneata, cel de la putere sau cel din opoziție. La noi, la Zalău, aceste lucruri sunt inexistente. Din păcate.
O ședință ordinară de consiliu județean s-a transformat, ca de obicei, într-un teatru de război în care ura și sfidarea, de o parte, s-au bătut cu argumentele și „opozanța” – lucruri firești în orice procedură de vot de care atârnă soarta județului. Nu contează ce proiect de hotărâre a cauzat o discuție tensionată, ci contează felul în care cei de la putere înțeleg să le răspundă mereu și mereu celor din opoziție și, prin ei, cetățenilor care nu îi suportă, ca s-o spunem pe aia dreaptă, pentru că sunt, încă destui sălăjeni care nu îi suportă pe acești oameni de la putere și faptele lor, așa e firesc și normal. Același lucru e vizibil și la nivel local. Opoziția trebuie mereu să lase capul plecat și să înghită otrava unor decizii care, uimire!, nu sunt mereu cele mai bune și cele mai drepte.
Așa cum e firesc să avem o opoziție sănătoasă și eficientă indiferent pe ce picior politic joacă și mai ales una care să vocifereze argumentat de fiecare dată atunci când puterea își face de cap pe banii noștri, ai tuturor. E vorba despre principiul în sine, nu neapărat despre „opoziția PNL” sau „puterea PSD”. Avem opoziție dar, pentru că așa e legea la noi, niciodată acțiunile acesteia nu se pot concretizeze la finalul unei ședințe. Niciodată! Pentru cei care înțelegeți mai puțin sau nu v-a interesat niciodată cum se iau deciziile la nivel județean sau local, există niște proiecte de hotărâre, pe cele mai diverse teme, care se supun la vot. Oricât de împotrivă și chiar și cu două mâini dacă ar vota, consilierii opoziției nu vor reuși aproape niciodată să se opună unui proiect, indiferent cât ar fi acesta de strâmb, mai mult decât printr-un vot de respingere care, în final este nul în fapt, în fața tăvălugului de consilieri câtă frunză, câtă iarbă, ai Puterii.
Niciodată consilierii locali sau județeni din opoziție, prin numărul lor mic și evident, prin lege, făcut să nu aibă efect, nu se pot împotrivi chiar dacă au dreptate până la cer și chiar dacă, de cele mai multe ori, se revoltă în numele cetățenilor împotriva unor proiecte care fie că nu-și au rostul, fie că toacă ban public, fie că sunt aberante sau părtinitoare, aflate la granița dintre lege și o nesimțire instituțională deja prezentă în multe birouri sălăjene.
Dincolo de toate acestea, un lucru e cert, ce vrea Puterea, aia e! Mulți își amintesc cum, cu ani în urmă, în administrația locală Căpîlnașiu, criticam de multe ori deciziile puterii locale ale vremii și lăudam inițiativa opoziției, pe atunci PSD, lăudând-o pe d-na viceprimar Coța pe care toată lumea o înjura pentru tot soiul de lucruri mai mult sau mai puțin consistente sau imputabile domniei sale. Nu o lăudam pentru nimic altceva decât pentru faptul că la fiecare ședință de consiliu local venea cu argumente pro sau de multe ori contra și punea întrebările pe care, în fața unor proiecte de interes cetățenesc, orice zălăuan le-ar fi pus.
Apreciam faptul că o femeie era singură în fața a douăzeci de bărbați ai Puterii și că niciodată nu se lăsa descurajată sau impresionată de faptul că luptă singură, mă rog, alături de cei câțiva colegi ai domniei sale. Revenind la principiu, căci despre el este vorba de fapt și mai puțin despre persoana folosită mai sus drept exemplu, orice societate în care opoziția e redusă la tăcere, fie printr-o lege care nu e, vorba aceea, ok, fie prin faptul că cei de la putere au ciocul mai mare, sceptrul în mână și tupeul nemărginit, este o societate care pornește la drum cu două picioare stângi.
În Sălaj nu trăiesc doar cetățeni care acceptă şi salutã orice decizie a Puterii, nu trăiesc, de asemenea, doar simpatizanți PSD UDMR care să nu se opună nici măcae când văd că ceva nu e corect. În Sălaj avem și simpatizanți ai altor formațiuni politice sau, mai bine spus, și oameni care optează în concepțiile și așteptările lor pentru un alt sistem. De aceea, cei aflați acum la Putere și care foarte bine s-ar putea ca anul viitor să se apuce de alte activități, să priceapă și să înțeleagă faptul că și dacă nu ești de acord cu opoziția și dacă ești mare și tare acum, nu trebuie sa fii convins că ești pe veci înșurubat acolo.
Nu trebuie să sfidezi, să te crezi buricul Pământului, să faci, așa cum spune românul, în ciudă. Să răspunzi, în fața unei comunități, în doi peri. Nu trebuie să ai acel aer suficient, pentru că de aceea nu doar opoziția ci chiar și oamenii care te-au pus într-o funcție înaltă, te urăsc la propriu. Nu vreau să mai dezvolt subiectul însă ultima ședință de consiliu județean mi-a demonstrate o dată în plus nu un fapt deja cunoscut, acela că opoziția nu se poate saluta măcar cu Puterea, darămite să mai și colaboreze, ci mai cu seamă faptul că cei de la putere desconsideră până în măduva oaselor tot ce vine din partea opoziției, afișând, totodată, un comportament absolut ostil, chiar arogant.
Partea cea mai tristă este că această această atitudine de profundă desconsiderare lansată fără nicio urmă de regret, pare dublată de un soi de satisfacție pe modelul „Pentru că putem!” Nu, problema cea mai mare nu e aceea că, de exemplu, la ultima ședință, puterea a mai profitat în baza legii, evident, îmbrâncind în plen două posturi tip sinecură – inutile în opinia mea -, posturi de director cabinet vicepreședinți ai Consiliului județean. Este părerea opoziției, de data acesta și a mea, poate și a dumneavoastră, a multora dintre cei care citiți aceste rânduri.
Una dintre probleme nu este neapărat înființarea, acum, a acestor două posturi, doar nu inventează această instituție bugetară roata la căruță, ci a principiului care guvernează fiecare ședință în care se iau decizii foarte importante, acela al tristei inutilități a opoziției. Inutilitate dată de faptul că opoziția e mereu înghițită de putere și că nicio părere contra, fie ea și beton-argumentată, nu poate întoarce din drum vreo decizie a celor care iată, legal, sunt cu adevărat stăpânii supremi ai plantației. O tristețe îngrozitoare și totodată un sentiment că indiferent câtă dreptate ai avea la un moment dat, tot cum vrea Partidul va fi. Revenind la aceste două posturi nou înființate și nou dedicate, opoziția a întrebat, firesc, în cadrul ultimei ședințe de CJ, la ce sunt necesare aceste posturi care seamănă izbitor cu două sinecuri perfecte. Deși, așa cum a spus și președintele Tiberiu Marc, salariile nu vor fi prea mari (undeva la 3000 de lei brut, dacă informația primită de președinte este una corectă) totuși, se poate detecta în această rațiune a suplimentării organigramei de către consilierii puterii ceva din comportamentul unor români care merg la All Inclusive prin țări străine și lasă pe mese farfuriile pe jumătate pline, mereu. Poate că nu e cea mai potrivită comparație, însă aici mi-a fugit gândul. Dacă e, de ce să nu luăm? Ce dacă nu ne folosește. Dacă nu e apa plătită de noi, de ce să n-o lăsăm să curgă liniștită pe la chiuvete?
Desigur, într-o astfel de instituție treburile sunt foarte multe și nu a negat nimeni asta. Dar pe lângă două salarii pe care tot noi, ăștia care nu avem norocul să mergem în concedii pe vouchere de la stat, ne putem întreba cu privire la utilitatea acestor funcții. Avem acest drept. Pentru că suntem săraci, subdezvoltați în regiune, pentru că bugetul nu e mereu cea mai frumoasă propoziție de pe ordinea de zi a unei ședințe locale sau județene, pentru că trebuie să învățăm să drămuim fiecare ban și să-l direcționăm pe cel care, iată, ar putea fi considerat în plus, către comunitate și dezvoltarea ei. Să învățăm, la modul general, să nu ne mai batem joc. Și să nu mai slăbim bugetul tuturor, pentru care toți muncim, chiar dacă legea ne permite, făcând acest lucru și prin inventarea acestor funcții-sinecură.
Un președinte, un prefect, un șef de Inspectorat de Poliție etc, reprezintă posturi care justifică prezența unui serviciu cabinet. Dar acum, ce facem? Înființăm cabinete, cabinețele, chicinete, gherete, fotolii, toate cu tot cu directori, și pentru adjuncți sau alte categorii de funcționari? Da, pentru că așa cum spun cei în cauză, „e legal”. „Legea ne dă dreptul. De ce nu?”.
Așa o fi, iar cum nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege, există iată și dreptul de a nu fi nici mai prejos de ea. Chiar dacă cel care îl folosește o face mereu pe spinarea ta, a celui pentru care statul e ciumă, în timp ce pentru el e mereu în mod invariabil, mumă.
Realitatea romaneasca si salajeana, desigur, politica si administrativa! Acesti TRÂNTORI, carora nimeni nu le mai ajunge cu prajina la nas, se cred proprietari de sclavi! Eu nu vreau ca din munca mea si din salariul meu mic sa platesc astfel de sinecure si nici salariile acestor doua nulitati care vor directori pt cabinetele lor! Le mai platesc si vouchere de vacanta… Gunoaielor ce sunteti. Rusine!