Scurte. Așa, de vară

Daniel Săuca

Diaspora va putea vota trei zile la prezidențiale. Pe cât punem pariu că vor fi destui români din străinătate care nu vor ajunge la vot? Evident, de vină vor fi autoritățile. Și lipsa de ștampile.
Parcă sunt pe Dâmbovița. Recentul summit de la Bruxelles, numai despre funcții? România a obținut ceva? Dar Europa?
În Anul Cărții parcă nimănui nu-i pasă de Carte. Și nici revistele literare nu o duc mai bine, dacă e să-l credem pe Ion Simuț: „Avem o presă literară inflaționistă, șablonardă, uniformizată, rubricardă, îmbătrânită, inerțială, nejurnalistică, indiferentă la public, nevandabilă, sectară, provincială” (Familia, nr. 5/2019). Chiar așa o fi?
Ciudățenie? PSD îl susține pe Mugur Isărescu pentru încă un mandat de guvernator al Băncii Naționale.
Dacă duminica viitoare ar fi organizate alegeri prezidențiale, Klaus Iohannis ar obține cele mai multe opțiuni electorale (36,6 la sută) ale persoanelor care au răspuns unui sondaj IMAS pentru EuropaFM, citat de mai toată media. În clasament urmează Călin Popescu Tăriceanu (13,4 la sută), Victor Ponta (12,2 la sută) și Dacian Cioloș (11 la sută). Viorica Dăncilă ar aduna 5,8 procente, iar Dan Barna 4,6 la sută. Așadar, prin urmare, deci: PSD, ALDE și Pro România vor avea un candidat comun? Dacă da, cine?
A fost și Ziua Ziaristului Român. Evident, și al ziaristului sălăjean, oriunde s-ar afla… Parcă mi-e dor de Viorica Blaj și Viorel Varga…
Tare! Dorina Chiriac: „Greşeala lucrătorului din instituţiile de cultură este că vine la lucru indiferent de ce are acasă de mâncare“ (adevarul.ro).
Peste două milioane de turişti sunt aşteptaţi în acest sezon estival pe litoralul ţării noastre – un număr record (rador.ro). În Sălaj, două mii?
Tradiţionalii termeni de politeţe utilizaţi pentru jucătoare (doamnă, domnişoară), în funcţie de statutul marital, nu s-au mai auzit începând de luni la turneul pe iarbă de la Wimbledon la finele fiecărui ghem, set şi meci, ca urmare a unei decizii a organizatorilor, relatează Reuters, citată de Agerpres. Fără alte comentarii…

3 Thoughts to “Scurte. Așa, de vară”

  1. Anonim

    de ce-l promovati pe acest individ?

  2. Anonim

    Mă, cioflingarule, vezi nu se fac angajări la antena 3? Că ți-ai făcut număru’ cu supoziția neîntemeiată la adresa diasporei.
    dr. Ioan Costea

  3. Nu contează cine votează, contează cine numără voturile !

    Trei zile de vot pentru cei de afară sunt o posibilitate în plus de fraudă electorală prin turism electoral. Cei care votează pe liste suplimentare sunt făcuţi scăpaţi de STS, de fiecare dată. Daniele, spune cu curaj acest lucru !

Leave a Comment