Sălăjenii și goana după criptomonede

În ultimele luni am cunoscut o grămadă de persoane „entuziasmate” care au ales să investească în criptomonede. Nu mică mi-a fost mirarea că o bună parte din aceștia nu aveau nicio idee cu privire la riscurile la care au ales să se expună. Nu e un lucru rău că sălăjenii vor și ei să devină investitori sau că nu mai vor să-și țină banii la saltea. Trist este că nu sunt informați și se expun unor riscuri pe care nu le cunosc. Desigur că nici cei care le prezintă oportunitățile de îmbogățire nu au întotdeauna timpul sau disponibilitatea să le facă și o scurtă educație financiară. Goana după soluții rapide de câștig nu este o noutate, însă subiectul devine interesant într-un an în care la nivel global și implicit național situația economico-fnanciară este cât se poate de fragilă, de instabilă. În timp ce unii chiar au făcut bani frumoși din criptomonede, alții și-au pierdut toată agoniseala de o viață, iar alții încă mai așteaptă câștigurile frumoase. Desigur, cei care fac marketing pentru acest tip de monede spun că afacerea este potrivită pentru toată lumea, indiferent de țara în care te afli sau de locul de muncă. Am participat în urmă cu câțiva ani la câteva prezentări legate de acest subiect în Zalău și la Satu Mare. La un prim contact cu subiectul, totul părea roz, fezabil, cât se poate de natural și de firesc. Rezultatele frumoase sunt cele care sunt scoase în față, dar și termenul în care îți recuperezi investiția. Argumentele de „agățat” sunt cât se poate de naturale și credibile, fără să te pună prea tare pe gânduri. Și totuși, m-a mirat că nu s-a pus accentul așa cum ar fi trebuit și pe volatilitatea pieței, securitatea portofelelor digitale și riscul de pierdere totală a investiției. De asemenea, în țara noastră ca și în multe alte țări, implicațiile fiscale ale tranzacțiilor cu criptomonede nu sunt foarte clare, aspect care poate crea multe dificultăți în declararea veniturilor precum și în calcularea impozitelor datorate. Și totuși, în parcul central din Zalău și în foaierul sălilor de spectacole din municipiu am auzit în ultimele luni invitații de a plasa bani în criptomonede și sunt convinsă că tot mai mulți sălăjeni vor continua să intre în acest miraj digital. Până la urmă vorbim de opțiuni, de alegeri și fiecare este dator să se informeze înainte să-și plaseze sau să-și investească banii. Din câte cunosc eu, criptomonedele nu sunt reglementate în același mod ca și alte instrumente financiare existente în piață, ceea ce presupune că investitorii au la dispoziție mult mai puține protecții și căi de atac în cazul unor eventuale probleme. În situația în care alegi să cumperi acest tip de monede ca și cum decizi să cumperi produse alimentare din supermarket sau haine din magazin, atunci subiectul se poate încheia de la sine. România educată chiar se vrea educată sau este doar o lozincă din care unii băieți deștepți profită de incultura și analfabestismul financiar al altora?

One Thought to “Sălăjenii și goana după criptomonede”

  1. […] le cunosc. Desigur că nici cei care le prezintă oportunitățile… Articolul Sălăjenii și goana după criptomonede apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment