Să nu anticipăm anticipatele?

Daniel Săuca
Nu mai țin minte cine spunea că anticipatele se fac, nu se discută. Poate nici nu are importanță cine e autorul zicerii: cel puțin la noi cam toate lucrurile importante se discută (prea mult), nu se fac (într-o perioadă de timp rezonabilă). Sau se realizează ori se amână sau se încâlcesc într-un ritm mai molcom, mai încet decât mersul & vorba ardelenilor. Ca de obicei – dacă tot suntem într-o nesfârșită, obositoare, isterică, violentă campanie electorală – se discută mai mult despre alegeri anticipate decât despre guvernare. Sau despre alegerea primarilor în două tururi decât despre sănătatea instituțiilor publice.
Trăim în țara tuturor (im)posibilităților, așa că scenariul anticipatelor poate fi câștigător pentru liberali, dacă nu cumva se încalcă și vreo normă constituțională (are, totuși, vreo importanță?). Oricum, nu o să mă mir nici dacă vor fi anticipate, nici dacă nu vor fi. Nu mă mir nici de situația posibilă: președinții de consilii județene vor fi aleși într-un tur de scrutin, de către popor, în timp ce primarii vor fi aleși în două tururi de același popor elector. De 30 de ani nu prea am văzut „ceva” care să meargă (cât de cât) și să fie menținut de cei care vin la putere. Noroc cu apartenența la UE. Și NATO.
Au vreo importanță aparte alegerile anticipate (sau scrutinul parlamentar la termen) într-o țară în care toată lumea cere (lista e prea lungă) iar puterea se face că dă? Elevii vor să circule gratuit și în județ; pensionarii vor pensii mai mari; mulți bugetari & „privați” vor să se pensioneze cât mai repede… Ca de obicei (uită că avem încă o constantă) vor câștiga cei care strigă mai tare (în media și social media, firește)! E încă un semn că nu putem sau nu știm să ne bucurăm și de lucrurile bune (și sunt destule) realizate din decembrie 1989 încoace, situație sintetizată și de o țărancă din Fizeș: „Așe bini n-o fost dă când îi lume. Așe și știți”.
Chiar așa, s-a făcut ceva bine în România în ultimii 30 de ani?

Alte articole

2 Thoughts to “Să nu anticipăm anticipatele?”

  1. Ioan

    Raspuns la ultima intrebare , NU s-a facut nimic de importanta majora pentru tara/popor , in ultimii 30 de ani de asa zisa „democratie ” . Din pacate !!

  2. Anonim

    Problema nu e alegerile anticipate, ci alegerile trecute, din „Duminica Orbului” încoace!

Leave a Comment