S-a dus și dr. Gârbea…

Daniel Săuca

S-a dus și dr. Liviu Gârbea. Nu la multă vreme după prietenul său Ioan Lupa Crișan. Ciudat, poate. Împreună cu Liviu Gârbea am vorbit la căpătâiul ziaristului Lupa. Îmi aduc aminte de o întâlnire la Sâg, unde au fost prezenți și Liviu Gârbea, Petru Bonțea și Daniel Hoblea. S-au dus toți trei. Vremea morții nu are sfârșit. Rând pe rând, se duc neamuri, prieteni, colegi, cunoștințe. Ne vom duce și noi, cu siguranță. Nu știm când. Și, probabil, e mai bine așa. Trăim, oricum, cu rutina înmormântărilor. Și parcă și lacrimile sunt înghețate. Ne-am obișnuit cu moartea ce nu mai spune nimic. „Banalitatea răului” nu e doar o expresie. Miliarde de locuitori ai acestei planete au sperat și speră că „dincolo” va fi mai bine decât „aici, pe pământ”. Speranța moare ultima… Cu dr. Gârbea m-am cunoscut de la începuturile activității mele de jurnalist. E greu de spus că între noi a fost prietenie. Cu siguranță, respect reciproc. Și apoi, dr. Gârbea a fost special prin felul în care își susținea crezurile, care, nu de puține ori, i-a adus neplăceri. Dar, dincolo de asta, a fost un om care a ajutat oameni. Sunt convins că a ajutat mii de sălăjeni și nu numai. Și merită să nu uităm acest lucru important. Dr. Gârbea a fost un patriot, care „murea” pentru țară, pentru nedreptățile de tot felul, pentru partidul lui de suflet, pentru pângărirea limbii române, pentru istoria țării. Dr. Gârbea avea și un fel special al umorului. Lungile noastre discuții telefonice începeau și se sfârșeau cu un banc. Sunt aproape sigur că „dincolo” dr. Gârbea va zâmbi de boala care i-a adus sfârșitul pământesc… Să nu-l uităm pe omul Gârbea, plin de viață, de umor, de responsabilitate pentru generațiile mai tinere, pe „felcerul” (nu de puține ori, ironiza și se autoironiza astfel) care era mândru că citește și scrie… Dumnezeu să-l odihnească în pace!

8 Thoughts to “S-a dus și dr. Gârbea…”

  1. […] Daniel Săuca S-a dus și dr. Liviu Gârbea. Nu la multă vreme după prietenul său Ioan Lupa Crișan. Ciudat, poate. Împreună cu Liviu Gârbea am vorbit la căpătâiul ziaristului Lupa. Îmi aduc aminte de o întâlnire la Sâg, unde au fost prezenți și Liviu Gârbea, Petru Bonțea și Daniel Hoblea. S-au dus toți trei. Vremea morții nu are sfârșit. Rând pe rând, se duc neamuri, prieteni, colegi, cunoștințe. Ne vom duce și noi, cu siguranță. Nu știm când. Și, probabil, e mai bine așa.  » Citeste mai mult […]

  2. Omul este muritor

    Odihnească-se în pace !
    Întradevăr, se duc țărăniștii, urmează liberalii, urmăm cu toți !

  3. Anonim

    Nu il tot plangeti pe felcerul spagar . Un medic mediocru , ce lua spaga, condamnat penal . Politician alunecos si mincinos, campion la plangeri la Dna . Antivaccinist convins , mort de covid. Sauca , tu il compari cu Lupa ? Sa avem pardon

    1. Prof.Constantin Nicolae Pușcaș

      Da, era un „felcer”! Dar, unul care a terminat cu 10 Medicina Mare! Deci, nu era un „Anonim oarecare”! Domnule „Mare Anonim”, ce-ar fi să nu-ți fie greu să ne dezvălui ce-ai terminat, cu cat și când? Mai ales că atunci, pe vremuri, cand se dădea admitere la medicină, nu candidau doi-trei pe un loc.Se concura, în mod obișnuit, pe cel puțin 15-20 locuri și cu trei examene serioase! Ca politician, după știința mea, a fost consecvent: era un țărănist ! Oricum, momentul pentru răfuieli personale nu e bine ales și vă descalifică.

      1. Eu

        Erată: „Candidau 15-20 pentru un loc” în loc de „Se concura,în mod obișnuit. pe cel puțin 15-20 locuri”.

    2. Doina Tăutan

      Era un OM minunat! Înainte de orice, era un om modest, un prieten adevărat, un intelectual adevărat. Foarte urât din partea dumneavoastră, să scrieți un astfel de mesaj într-un moment atât de nepotrivit. Dacă ați fi avut ceva de spus cu adevărat, nu v-ar fi fost teamă sau rușine să vă declinați identitatea.

  4. Un anonim, dar chiar anonim

    „Anonim”= NIMENI”! Pentru mine, cel puțin. Adică n-ai fost botezat pentru că nu ai îndeplinit nici măcar criteriul vârstei? Mai bine ai răbdare. Poate mai crești. Ca minte și bun simț!

  5. Anonim

    Au iesit sa-l apere pe doctor comunistii șpăgari. Frumos județ, plin de securiști.

Leave a Comment