Regionalizarea. Scurt tratat de neîntrebuinţare

Începe întotdeauna printr-un anunţ politic. „Trebuie”. „Este necesară”. „Acesta este anul”. „Să atragem mai mulţi bani europeni”. Povestea continuă cu declaraţii. Nu multe pentru a aţâţa. „Regiunile vor avea un guvernator”. Cum se va alege? Nu se ştie. Oare vor fi de la USL? Nu contează. Important e că nu ştim nimic. Telenovela absurdului continuă cu alte declaraţii. Păi, tovarăşi, nu putem regionaliza pentru că magicul cuvânt nu-i în Constituţie. „Trebuie schimbată Constituţia”. Numa’ că Constituţia asta nu se schimbă ca un filtru de cafea sau, mă rog, un prezervativ. Parlamentul ăla gras, mare, de vreo 500 de bucăţi clasa I de aleşi ai poporului, trebuie să devină un fel de Mare Adunare Naţională, curat constituantă, şi să emane un nou act fundamental al patriei, în afară de art. 1, că acesta nu-i discutabil, bistoş. Şi după atâta proces cognitiv – pe surse, media va fi plină de noutăţi – va ieşi fum alb pe coşurile de la teracotele din Palatul Parlamentului: „Habemus Constituţie!” Şi se va vota. Şi va ieşi o constituţie a-ntâia, de ţi-a fi mai mare dragul să te uiţi la dânsa, ca şi (la) Curtea Constituţională. Atunci vom şti ce e aia regionalizare? Destul de probabil, nu. Important e că nu ştim nimic. Între timp, trebuie să facem toate demersurile pentru a potenţa amplasamentul strategic al Sălajului în mijlocul regiunii de NV, ca Zalăul să devină capitală de regiune. Nu contează că nu ştim dacă regiunile astea fantomă vor avea capitale, da, mă rog: dacă tot avem episcop, de ce nu am avea şi guvernator?
Altfel, rămânem cu alte noastre: fără autostrăzi, fără spirit civic, fără sindicate, fără drumuri k lumea, fără, fără… Important e că nu ştim nimic despre regionalizare. Nici ce se vrea, nici ce vrem. Şi asta şi pentru că nu ne întreabă nimeni. Chiar aşa: de ce am fi întrebaţi? Nu ştiu ei totul, nu fac ei totul pentru noi, pentru scumpa noastră ţărişoară… Şi apoi, nu ar fi aiurea să trăim într-o ţară (regiune) fără „forme fără fond”?…

Daniel Sauca