In data de 18.XI.2010 s-a consumat unul dintre cele mai importante evenimente ce vizeaza orientarile PAC pentru (cel putin) perioada 2014-2020. CE a transmis o Comunicare oficiala catre Consiliul European, Parlamentul European, Comitetul Economic si Social European si Consiliul Regiunilor, unde vor avea loc dezbateri, urmand a se indentifica obiectivele si a se stabili optiunile pentru viitoarea reforma a PAC.
Evenimentul a fost pregatit cu mult timp in urma, dupa o strategie bine pusa la punct, fapt ce-i ofera mari sanse de reusita. Prin reusita inteleg o aprobare, de catre forurile mentionate, cat mai repede si in termeni cat mai apropiati de propunerile din Comunicare. Daca am face o comparatie intre lansarea acestei Comunicari (strategii) si a unui atac (intr-un razboi imaginar), dupa teoria clasica a lui Von Clausewitz, acesta ar trebui sa fie precedat de cateva salve de artilerie pentru reglarea tirului, dupa care s-ar dezlantui foc cu toate piesele de calibru mare, pentru a pregati… atacul. Care au fost in cazul pregatirii noilor PAC, etapele premergatoare care sa-i asigure succesul? -1) In decembrie 2006 este oficializat raportul Scenar 2020 (I) subintitulat Sa intelegem schimbarea.
Datorita modificarii structurii (din UE-25 in UE-27) prin aderarea Romaniei si Bulgariei, dar si datorita evolutiei economiei UE-25 si a economiei mondiale (inclusiv a constrangerilor impuse de schimbarile climatice si de mediu), o reevaluare era necesara. -2) Al doilea raport, Scenar 2020 (II), subintitulat Pregatirea schimbarii, este lansat in decembrie 2009. Dupa aprecieri personale, acesta este materialul care a stat la baza selectarii parametrilor schimbarilor PAC. -3) CE a lansat (12 aprilie 2010) o dezbatere publica privind viitorul PAC, actiune finalizata printr-o conferinta publica (19-20 iunie 2010). -4) Conferinte publice/seminarii pe teme generale sau specifice (ex.Sustinerea fermelor de subzistenta, Sibiu 13-14 oct. 2010) privind politicile PAC, au avut loc in diferite tari membre. O trista constatare este ca, institutiile publice (de la noi), nu au acordat nici pe departe atentia cuvenita acestor actiuni/documente care vor impune jaloanele politicilor agro-alimentare cel putin pentru perioada 2014-2020.
In aceste conditii, in locul unor framantari care sa genereze schimbari sau ajustari structurale necesare economiei agrare romanesti pentru o crestere a capacitatii de comunicare in noul peisaj al PAC, (noi) ne consumam in continuare energiile in sisteme inchise. Fara niciun efect (pozitiv). Probabil ca si-n multe alte ocazii similare (vezi modul secretos in care s-a negociat contractul de asociere la UE si dificultatile create de termenii conveniti), vom irosi perioada pe care o mai avem la dispozitie (2011-2013) ratand adoptarea unor masuri care sa ne orienteze pe directii mult avantajoase fata de cele actuale.
Structurile administratiei agricole (centrale si locale), structura serviciilor publice (de stat si private), structurile de control, structurile agrare de productie, structura productiei, asociatiile producatorilor (profesionale si teritoriale), infrastructura agricola (publica si privata), transport de specialitate, piata agricola, finantarea productiei agricole si a investitiilor in agricultura, asigurarile impotriva pierderilor generate de factorii de risc, stabilirea autoritatii si competentelor laboratoarelor centrale si a institutiilor de cercetare-dezvoltare publice, precum si a unitatilor de cercetare-dezvoltare private, etc, etc, necesita revizuiri uneori fundamentale in contextul interconexiunilor economice, juridice, sociale, viitoare. Una din cele mai periculoase maladii pamantesti, ce se manifesta mult amplificat la romani, este credinta ca atunci cand ocupi un post public, automat devii si cel mai destept in managementul domeniului respectiv.
Aceasta maladie, alaturi de pornirile catre incalcarea regulilor, iubirea fata de dezordine si compromisul pana la descalificarea din categoria fiintelor care se respecta, ne-au adus in situatia in care suntem. De prea multe sute de ani! Nu exista riscul esecului in conditiile mentinerii unei relatii functionale cu cel ce ne-a decis ascensiunea. In tarile democrate un demnitar stie ce are de facut (si el si cei care-l sustin) cu mult timp inainte de a fi numit in functie.
La noi, alesul, dupa ce se asaza pe scaunul mult prea dorit, incepe sa-si dea cu parerea. Iata ce spunea candva un fost ministru al agriculturii: Pe mine ma intereseaza sa fie o productie care sa asigure necesarul de securitate pentru piata interna, dar si necesarul de securitate pentru piata internationala! Incovoiat de greutatea responsabilitatii pentru rezolvarea securitatii alimentare a planetei, nu mai ramane prea mult timp si pentru organizarea activitatilor in vederea rezolvarii problemelor minore ale taranului roman.
