Parcare de-a râsu’, plânsu’

Ca mulţi alţi români, zălăuanul de rând are o problemă când vine vorba de parcarea maşinii prin parcările orăşeneşti. Cum locurile nu ajung nici măcar pentru o treime din numărul total al autoturismelor deţinute de locuitorii municipiului sălăjean, este limpede că trebuie să fii un conducător auto nu doar dibaci, dar şi înarmat cu nervi de fier pentru a-ţi păstra cumpătul şi a găsi câţiva metri pătraţi unde să-ţi garezi în siguranţă maşina.
Situaţia nu este nouă, ea trenează de ani buni şi, în ciuda faptului că anual, administraţia locală amenajează parcări mai mari sau mai mici în oraş, numărul locurilor nou create nu ajunge nici pe o măsea. Problema cea mare este mai ales în centrul Zalăului, unde în intervalul orar 9-16, autovehiculele stau înghesuite unele în altele ca sardinele în cutie, de te şi miri când le scoţi în trafic fără a fi zgâriate şi julite prea mult. Ridicatul vehiculelor de pe domeniul public a devenit şi el un sport sau un joc “de-a şoarecele şi pisica” practicat zilnic la nivel de oraş. Mai întâi, şoferii ajung în centrul urbei, iau la rând locurile de parcare şi încearcă să îşi gareze maşina unde se poate. Când acest lucru nu este posibil, zălăuanul identifică rapid cel mai apropiat spaţiu gol unde să îşi înghesuie maşina, fie că este permis sau nu. Cât timp îşi lasă averea pe patru roţi acolo, şoferul strânge pumnii să scape de ochii celor care împart amenzi, dar mai ales de angajaţii firmei care se ocupă de ridicarea maşinilor parcate neregulamentar pe domeniul public. Unii scapă, în timp ce alţii mai ghinionişti nu, având apoi de scos sume frumuşele din buzunare pentru a-şi recăpăta autoturismele.
Totul se învârte în jurul problemei spinoase sus amintite: oraşul nu are suficiente locuri de parcare şi pace bună! Totuşi, trebuie să admitem că nu ne este defel ruşine nici cu clasicul şofer mioritic: cu toate că în zona centrală a oraşului sunt amenajate câteva parcări publice destul de încăpătoare, care nu sunt în totalitate pline peste zi, cei mai mulţi dintre şoferii zălăuani sunt extrem de comozi şi le evită cu acurateţe. Ca nu cumva să se deplaseze “per pedes” câteva sute de metri, preferă să îşi lase maşină cât mai aproape de clădirea/instituţia unde are treburi de rezolvat, sperând să nu fie prins că a călcat pe bec. Din aceeaşi comoditate şi indolenţă, una din cele mai noi străzi din oraş – cea care face legătura între sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean şi strada 22 Decembrie 1989 (fosta stradă a Crasnei, n.r.) este aproape mai mereu blocată de maşinile parcate alandala. Dar cui îi pasă? Culmea este că din această zonă nici nu prea am văzut autoturisme săltate şi puse la poprire, deşi ar fi de unde să se culeagă.
Trăgând linie şi adunând, problemele sunt multe, mari şi par a se bate cap în cap. Ce mi se pare o certitudine este faptul că se face prea puţin pentru rezolvarea lor. Mai exact, se face cu ţârâita, sperând că merge şi aşa. De fapt, se stă pe loc, în aceeaşi situaţie de-a râsu’, plânsu’, care este în sine o poveste fără de sfârşit.
Mihaela Moldovan