O gloată fără ruşine

Având în vedere lucrăturile la care asistăm neputincioşi, cu gurile căscate, adevărate manevre întreprinse de majoritatea baronimii parlamentare româneşti, mă întreb, ca orice român în toate facultăţile mintale şi bântuit de aceleaşi nevoi pe care mai toţi le avem: oameni buni, ăştia chiar ne cred proştii proştilor? Oare nesimţirea parlamentară – nu spun supremă, să nu comit un pleonasm – oare avariţia, tupeul acestei mase de hămesiţi, cu burţile revăraste peste curele, chiar nu mai pot fi oprite nici cu armata chineză? Când am văzut cum se înghesuie la şuşoteală, pentru pensii de o mie de euro, i-am înjurat de am speriat toţi vecinii. Cum Dumnezeu mai suportă Pământul omizile astea, fraţilor? Eu unul nu înţeleg cum dracu’ nu crapă vreunul în timp ce votează, de atâta nesimţire şi nepăsare faţă de ţara asta şi de oameni. Cum vine asta, trebuie să ni se explice cumva, să înţelegem: pe lângă alte venituri, ăştia, foarte probabil, se vor alege după un singur mandat cu 2.000 lei pensie; după două mandate vor 3.000 lei pensie iar pentru patru mandate, 4.000 lei, adică una mie euro, să trăiască naşu’ mare! Calculez, bezmetic, şi mă întreb de ce mama, după patruzeci de ani de muncă, are 800 de lei pensie, şi cât voi avea eu, dacă nu mă îngroapă ăştia deja până să apuc pensia. Dacă vă faceţi şi voi vreun calcul, vă avertizez că aveţi de-a face cu un rezultat aritmetic de tot căcatul. La ei arată a tort cu cinci etaje; la noi, rezultatul, indiferent cum îl scrii, arată a corn cu urme de rahat. Mizeria pesedistă, şi nu numai, cu câteva excepţii politice de pe la ei, sau alte formaţiuni care mai poartă un gram de realism şi demnitate la rever, se dă în stambă încă o dată, de parcă n-ar fi fost suficient ceea ce am văzut, în arena circului, până acum. Este inadmisibil, de neconceput cum ăştia ne sfidează şi ne batjocoresc în cel mai mizerabil mod, zilnic. Când a fost vorba de copii, viitorul ţării, nu-i aşa, au dat ochii peste cap ca nişte capre ofensate, toţi. Peneliştii au venit cu propunerea de mărire a alocaţiilor pentru copii la 200 de lei, de la 9 euro cât este în prezent (adică, domnilor parlamentari nesimţiţi: 1 leu şi treizeci de bani pe zi, pentru un copil) iar restul aţi spus nu. În cor. V-aţi revoltat, aţi gesticulat ca nişte amante isterice, aţi venit cu explicaţii că „încurajăm prin asta, tovarăşi, natalitatea în rândurile celor care se trag pe cur de la muncă şi trăiesc de pe urma copiilor! Jos cu alocaţiile nesimţite! Jos cu viitorul!”. Ce frumos explicaţi voi, cum că, un leu şi treizeci de bani pe zi, da, sunt suficienţi să creşti un copil. Fi-v-ar mandatele de râs! Îl citez pe tatăl vostru onorific, care adevăr a grăit cândva şi a crescut în menajeria lui, se pare, numai şerpi şi hiene: „Măi, animalelor!”. Poporul ăsta şubrezit, sătul de penalitatea şi lăcomia voastră, se va trezi într-un final. Pentru că aşa suntem noi, avem nevoie poate să fim călcaţi în picioare şi de conducători şi de soartă, ca să ne putem ridica din nou, cu adevărat, şi să vă dăm una în capetele alea mari şi pătrate! Nu uitaţi că există un echilibru în Universul ăsta şi că, dacă aveţi senzaţia că plecaţi cu buzunarele doldora de bani nemeritaţi, scăpaţi şi de puşcării sau de anchete, vă înşelaţi amarnic. Aşteptaţi-vă să primiţi ceea ce meritaţi, sub alte forme, de o mie de ori mai năpraznice decât legea pământeană.

Repet, pentru ca oamenii să vă vadă cât sunteţi de hidoşi, şi să vă ardă la vot, aşa cum meritaţi: 4.000 de lei pensie, pentru ce? Pentru că sforăiţi în fotolii şi vă ungeţi cu mir în plen, ca babele, pentru că lăcrimaţi ca un crocodil care îşi atrage prada, şi vă trageţi mucii ca în filmele ruseşti , invocând părinţii aflaţi „pe patul de moarte”, ca să scăpaţi de fasolea la cazan şi plimbările în cuşcă din aresturi? Nu vă e frică, dacă nu de popor, măcar de Dumnezeu? Pentru ce, 4.000 de lei pensie, domnilor, şi îngrămădeală la susţinerea acestui proiect neruşinat, în condiţiile în care oricare alt proiect de lege nu adună nici zece semnături? Pentru că sunteţi acolo, sus, cocoţaţi şi aţi uitat de normalitate, de oameni, de copii şi bătrâni, de sărăcia şi grijile în care românii se zbat zi şi noapte? Să vă fie cea mai adâncă ruşine, şi sperăm ca prin voinţa şi votul nostru, să dispăreţi naibii de anul viitor, inclusiv din amintiri şi din istoria acestei Românii pe care o mâncaţi de vie, zi de zi.