O clipă de sinceritate

Ce periculos e să fii sincer în ziua de azi! Să spui ce gândești, ce crezi, ce îți place, cine îți displace, cine te deranjează, cine te încurajează, cine te reprezintă! Punctul de vedere, un drept și o libertate fundamentală a omului, s-a plătit scump de-a lungul instoriei și, din păcate, încă se mai plătește. În societatea de astăzi se pare că am uitat de sinceritate. Unii spun că oamenii slabi sunt sinceri și că aceasta este o rețetă spre suferință, iar alții încă mai sunt sinceri și aleg să respecte valorile cu care au crescut. Îi remarci foarte ușor! Copil fiind, părinții, în special bunicii, mi-au impus sinceritatea ca fiind “cununa” caracterului. Dezavantajul a fost că, venind dintr-un mediu deschis, fără ascunzișuri, am devenit vulnerabilă. Am crezut că toți sunt ca mine. Un timp îndelungat am experimentat dezamăgire după dezamăgire. Nu puteam pricepe că unii oameni sunt falși. Până la urmă am învățat, cu greu, să introduc o “doză” de suspiciune în interacțiunile mele. Nu prea multă, astfel că până în ziua de astăzi mai sunt din când în când rănită în așteptările mele. Sinceritatea nu dovedește întotdeauna că ai dreptate, dar prefăcătoria nu poate niciodată să fie pusă în slujba adevărului! Cred că a fi sincer înseamnă a spune adevărul, exact ceea ce crezi și ce gândesti. Însă, uneori e dificil să spui un adevăr dur pe care nimănui nu-i face plăcere să-l audă, unii chiar se supără foarte rău. E mai bine să spunem adevărul dur, o minciună frumoasă sau să tăcem? Fiecare are păcatele sale, fiecare are problemele lui şi fiecare se ruşinează, într-o măsură mai mare sau mai mică, de lucrurile cu care nu se poate mândri. Dar ce-ar fi dacă oamenii ar trăi, pur şi simplu, împreună, fără să se mintă? Este extrem de greu să trăieşti alături de cineva care nu este exact ca tine. Te poate deranja chiar şi felul în care respiră cineva care-ţi displace. Să fi devenit, oare, așa de bănuitori încât să nu mai credem că este cineva sincer, poate greșit, dar sincer, în jurul nostru? Sau, mai grav, să fie unii așa de falși încât să creadă că toți am fi la fel ca ei? Sau, cel mai rău, să fi ajuns noi toți așa de rafinați încât să imităm sinceritatea?