Nu mai turna un păhărel!

Puterea alcoolului, mai ales a celui contrafăcut, prost, toxic, a ajuns una care a crescut precum Greuceanu din legendă. Şi, aşa cum “putere” nu înseamnă, în multe cazuri, o virtute, un atribut demn de laudă sau care poate aduce beneficii, şi în cazul consumului de alcool, mai ales pe un fond social ori psihologic cu probleme, este cel mai sigur punct de plecare către dezastre la nivel micro şi macro social. Violenţa în familie, căsnicii ajunse pe muchie de cuţit, femei terorizate psihic ori bătute crunt, copii care trăiesc şi vor trăi la maturitate consecinţele terorilor din copilărie, cauzate de consumul exagerat de alcool al părinţilor, tutorilor, vecinilor, ori a altor persoane cu care nu au avut niciodată o legătură.Vieţi curmate tragic, într-o clipă, din cauza celor care nu mai au capacitatea de a judeca, de a discerne ceea ce este bun ori rău, de a găsi o situaţie de rezolvare a unei situaţii, a unui conflict, decât exclusiv în fundul unui pahar. Am primit zilele trecute o scrisoare pe care nu am vrut să o trec cu vederea, pentru că ascundea în rândurile ei un strigăt de disperare venit din partea unei femei, cetăţean al judeţului Sălaj, un apel adresat atât autorităţilor cât mai ales celor care au transformat acoolul într-un mod de viaţă. Poate părea o furtună prea mare pentru ceea ce poate o scrisoare, ori un demers editorialistic, dar măcar am gândul împăcat că nu am desconsiderat rândurile primate. Nu ar fi nicio problemă atâta timp cât consumul de alcool ar afecta exclusiv consumatorul. Fiecare este responsabil pentru alegerile făcute. Unul mănâncă mai mult, altul îşi cumpără haine sau îşi schimbă telefonul în fiecare lună. Alţii fumează zilnic câte două pachete de ţigări. Tot aşa şi cu cei care nu vor sau poate nu mai reuşesc să scape de acest obicei care schimbă, încet şi parşiv, destine. Însă în privinţa alcoolului, problema se extinde şi capătă forme hidoase, de multe ori de necrezut, şi în vieţile celor nevinovaţi.

Femeia care mi-a trimis rândurile pe adresa redacţiei trage un semnal de alarmă nu doar asupra unei probleme care a devenit o nenorocire în multe judeţe, ci asupra faptului că, pe lângă consumul necontrolat de alcool,  produsele contrafăcute au invadat piaţa şi localurile, făcături care se vând în barurile şi birturile judeţului, sub ochii autorităţilor. Nu stă în puterea noastră să controlăm aceste unităţi şi nici să punem pe cineva sub acuzare, însă, dacă primim astfel de semnale, tot ceea ce putem face este să le transmitem mai departe atât celor care au puterea şi funcţiile necesare pentru a verifica acest fenomen, cât şi celor care, poate fără să ştie, îşi îneacă minţile, raţiunea şi ficatul în cele mai nenorocite licori pentru care scot bani munciţi din buzunare. Chiar şi un om care consumă alcool mai mult decât conştiinţa ori medicii recomandă fiecăruia, are dreptul să ştie ceea ce consumă şi să aleagă dacă se îmbată consumând o poşircă ori o otravă, sau un pahar de vin de calitate ori palincă autentică.

Este semnalată, în rândurile primite, şi vânzarea de palincă în unele unităţi de pe raza judeţului. Nu suntem sub prohibiţie, desigur, dar nici palinca aceasta nu este ceva mângâiat de legalitate, prin barurile judeţene, dacă aşa or sta lucrurile. “Am rămas atât de puţini în satele sălăjene, iar dintre cei rămaşi, mai mult de jumătate au probleme cu alcoolul. Soţii şi mame învineţite în bătaie, copii terorizaţi, bătrâni agresaţi şi abandonaţi, toate din cauza celor care nu mai pot divorţa de pahar nici măcar o oră din zi, oameni nevinovaţi care devin victime colaterale ale patronilor, ale celor care ar trebui să controleze sau să facă ceva pentru ca acest fenomen să fie diminuat”, se arată în rândurile primite la redacţie. Concluzia pe care eu am desprins-o, citind rândurile frumos şi sincer scrise de cetăţeanul care, din motive lesene de înţeles, a lăsat scrisoarea nesemnată, este aceea că, indiferent cum îl privim, alcoolul ne poate aduce un plus de bine, de bună dispoziţie, de efervescenţă şi chiar de creativitate, atâta timp cât este consumat în cantităţi mici, chiar foarte mici, controlate. Lipsa măsurii este cauza nenorocirilor, a conflictelor, a deceselor, a tragediilor.

Dramele și tragediile prin care au trecut şi trec mulţi din această cauză, au demonstrat că lipsa măsurii, pierderea judecăţii, a raţiunii, au de cele mai multe ori, o singură cauză: alcoolul în exces. Un gând ce poate fi aşezat, de astăzi, în dreptul sticlei, acolo unde acest lucru se impune cu puterea evidenţei. “Secretul lui Bachus” este măsura. Ea face diferenţa între sănătate şi patul de spital, între masa în jurul căreia se adună cei dragi şi voia bună, şi groapa de doi metri; între mângâiere şi palmă, între lacrima de bucurie şi cea de disperare. Măsura în alcool face diferenţa între o viaţă chinuită şi urâtă, şi una liniştită şi frumoasă, făcând diferenţa, de multe ori, între viaţă şi moarte în cele din urmă.

 

Leave a Comment