„Noroaiele” statului paralel

Analfabeții care conduc astăzi România ne arată, aproape zilnic, că prin tot ceea ce fac și scot pe gură scufundă țara asta tot mai tare în mocirla pesedistă, în mizeria lui Liviu Dragnea, în timp ce partidul de guvernământ se umple de tot mai mult ridicol în faţa Europei şi a lumii întregi.

Nu cu multe zile în urmă, Viorica Dăncilă a ieşit din nou cu pieptul în față înaintea românilor şi le-a aruncat praf în ochi cu bunele sale intenţii. Mai precis, prim-preșul lui Dragnea a încercat să demonstreze că, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, cică introdus de liderul suprem, a scos ţara din noroaie, motiv pentru care noi, cei care profităm de acest miracol, ar trebui să înălţăm osanale şi piramide umane în faţa impostorului teleormănean. Cu ambreajul patinând, accelerând totuși pe rolul şi susţinerea autorităţilor locale ale acestui important proiect, pe faptul că este nevoie de politici unitare coerente, adaptate comunităţii europene, sau de soluţii pentru dezvoltarea comunităţilor, Viorica Dăncilă a subliniat că, prin intermediul programelor PNDL, din cele aproape 12.700 de investiţii, peste 10.000 au fost în mediul rural. “Succesul programului PNDL 1, introdus de ministrul Dezvoltării din acea vreme, domnul preşedinte Liviu Dragnea, ne-a dat certitudinea că acesta trebuie continuat. Astăzi avem PNDL 2, programul de care depind şansele de dezvoltare a multor comunităţi. Cu ajutorul acestor programe am scos ţara din noroaie, ca să mă exprim mai plastic. Aşa cum ştiţi, peste 70% din finanţarea atât din PNDL 1, cât şi din PNDL 2 a fost direcţionată către comune, demonstrând astfel că modernizarea satului românesc nu mai e doar la nivel declarativ, ci avem proiecte concrete, puse în practică”, a spunea Dăncilă la întrunirea Asociaţiei Comunelor din România.

Trecând deja cu vederea binecunoscutele-i gafe într-ale gramaticii, într-o înşiruire de cifre silabisite și suierate printre niște dinți cariați de la prea multă gumă de mestecat bulgărească, Viorica ne-a povestit (izbindu-ne practic de toți pereții cu o logică infailibilă) despre obiective, investiţii în mediul rural, sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, unităţi de învăţământ, despre sute şi sute de grădiniţe şi creşe sau mii de drumuri, poduri şi podeţe, kilometri de autostrăzi ridicate cu o noapte în urmă de partidul unic, prin intermediul programelor PNDL. Și, pentru a-și încununa discursul cu un rahat așezat exact în vârful savarinei, savanta din Teleorman ne-a servit gogoașa cu deja celebrele uliţele din satele noastre, pe care ar curge de ceva vreme numai lapte şi miere. Realitatea este, însă, cu totul alta. Pentru cele două programe derulate de Ministerul Dezvoltării, în teritoriu, banii sunt alocaţi în continuare pe criterii politice, iar liderii, în mare parte, sunt aleşi după chipul şi asemănarea lui Dragnea. Adică oamenii ăștia angajează, în general, firme ce fac lucrări de mântuială sau la suprapreţ. Deja este de notorietate că, prin programul de modernizare a satului românesc, program care – conform savantei de renume mondial Viorica – “a scos ţara din noroaie”, se fraudează anual milioane de euro. Cum spuneam, fie prin preţuri supraevaluate, fie prin reţele de firme preferenţiale care execută lucrările şi care încasează milioane de euro din PNDL, fie prin anumite artificii, cum ar fi spargerea contractele în bucăţi mai mici pentru a se evita organizarea de licitaţii. Pentru că ei pot…

În mod evident, între timp, trebuie să fii orb să nu vezi că viaţa la țară, în foarte multe din satele româneşti, astăzi se scurge la fel de atavic ca acum o sută și ceva de ani, în romanul lui Duiliu Zamfirescu. Nu cred că trebuie să vă vă explic cum stau lucrurile din acest punct de vedere inclusiv în multe sate din Sălaj, să vă demonstrez că, în anul de grație 2019, mii de oameni încă mai calcă pe drumuri desfundate, în mocirlă, ori pe drumuri asfaltate preferenţial în anii electorali, că mii de copii învață în școli și grădinițe fără apă şi canalizare. Iar această situație o regăsim, din păcate, nu doar în județul nostru, ci la nivelul întregii țări. De unde rezultă că, și de data asta, între realitatea expusă de guvernul Dăncilă şi realitatea din satele româneşti nu există absolut nicio legătură. Și-atunci mă întreb, pe bună dreptate, cine naiba trăiește în statul ăla paralel?! Noi, că înotăm la propriu în noroi, ori ei, că ne servesc rahat de doi ani încoace?

Alte articole

8 Thoughts to “„Noroaiele” statului paralel”

  1. Anonim

    Documentarul „Partidul face minuni” pe youtube este cea mai buna analiza al acestui „program de succes”. Se explica frumos cu cifre cum s-a furat tara prin acest sistem de drenaj al banilor legal. Marca Liviu Dragnea. Indrazneste sa crezi cica…

  2. Anonim

    Guvernanți analfabeți (e) sau agramați (e), needucați, incompetenți, aglutinați în banda de tîlhari PSDALDEUDMR, sub conducerea infractorului Dragnea, au pus stăpînire pe populația proastă și pe țară, pe care o vor distruge în uralele celor fără dinți în gură și fără minte în cap!

  3. vadean echilibratul

    Dom’ Vadean – au lansat programe de infrastructura cat altii in 12 ani – podul Braila – drumul expres Craiova Pitesti – autostrada de centura Sud – Sibiu Boita , Pitesti Curtea de Arges , toate avansate administrativ .
    Dom ‘ Vadean nu-ti iei o vacanta in care sa faci sevraj de televiziunile noastre catastrofiste si mogule , mari creatoare de depresivi la scara industriala ?
    Daca te-ai controla , dom ‘ Vadean , ca pari mai nervos decat un pacient de la Spitalul Vechi ? Cum era prin 2009-2012 cu domnii Videanu – Boc – Bode- Ialomiteanu ? Dar prin 2013-2014 cu dom’ general Coldea mare inchizitor PDL ?

    1. Anonim

      Le-au lansat pe hartie, mai postacule, ca asta este politica PSD-ului – totul la timpul viitor („vom face”, „vom drege”, bla, bla, bla..). Cati bani iei de la partid, mai loaza, ca sa postezi imbecilitati?

  4. Anonim

    Daca vreti sa aflati adevarul de ce merg lucrurile prost in Romania, urmariti urmatorul documentar pe youtube, la adresa: youtube.com/watch?v=PXOf_mJRFSg

  5. Anonim , vai de el anonim

    @Anonim ( Zero ? , ca un ” anonim ” ? )
    Ca nu aduci nimic interesant , ca nu ai ce , ai bagal cultural si intelectual redus .
    Podul Braila , 450 milioane de euro , constructor Astaldi , numit , proiect lansat in 2017 , ianuarie .
    Drum expres Craiova Slatina , 350 milioane de euro , constructori numiti , Tirrena si UMB .
    Lotul 2 al centurii Sud , constructor numit saptamana aceasta .

  6. bien Anonim

    Bagaj intelectual si cultural redus .
    Daca pricepi ce inseamna .
    Iau miliarde de la Dragnea si Dancila sa scriu la Magazin Salajean .

  7. Anonim

    Investitiile in guvernul PSD sunt cele mai mici din toata istoria guvernelor Romaniei (ca procent al PIB). Tocmai ca ai reusit sa identifici investitii ce le poti numara pe degetele unei maini si mai si lauzi acest lucru face din guvernarea PSD (oricare) un monstru al ipocriziei. Fereasca cel de sus de un dezastru natural sa-ti vezi incompetentii pusi politic in toate ramurile institutionale care vor ridica din umeri „Nu eu”si „Nu stiu”.

Leave a Comment