Noi fragmente din haos

Daniel Săuca
„Gradul de infectare creşte constant în Bucureşti şi va atinge în această săptămână 7,5/1.000, rată la care, teoretic, s-ar impune noi restricţii, printre care şi interdicţia de circulaţie după ora 20.00. Medicii atrag atenţia că situaţia va scăpa de sub control dacă nu se iau urgent măsuri mai dure” (adevarul.ro). Măsuri mai dure? Ce fel de măsuri mai dure? Ce înseamnă că situația va scăpa de sub control?
„Bilanțul protestelor violente anti-restricții din București: 188 de persoane violente, audiate. Au fost date amenzi de peste 200 de mii de lei” (libertatea.ro). Nu cumva e doar începutul protestelor violente?
„Violenţe în Capitală – Prefect: Cei care au instigat la violenţă trebuie să plătească. Cei care instigă la nerespectarea măsurilor punând în pericol sănătatea românilor, cei care instigă la violenţă împotriva organelor de ordine nu sunt patrioţi” (news.ro). Chiar așa, oare ce mai înseamnă patriotismul în pandemie?
CTP: „În toate orașele mari ale țării sunt ieșiri în stradă. Partidul AUR, instigatorul și organizatorul acestor vânzoleli agresive, orbești, cu măști nu numai nepurtate, dar și arse pe asfalt, cu petarde detonate și peturi aruncate în jandarmi, nu are altă «soluție» la pandemie decât cretinăria «Jos pandemia!». La strigătul ăsta de luptă, nu prea cred că virușii își vor da demisia luând-o la fugă. În schimb, G. Simion, liderul AUR care a condus mărșăluitorii prin centrul Capitalei, vrea să ne facem cu toții că molima nu există, să dăm dracului măștile, vaccinurile, distanțarea, morții din ATI și să relansăm HORECA prin hore și paranghelii” (republica.ro). Un text de citit integral. Și opiniile semnate de Cătălin Tolontan pe această tristă temă: „În loc să-și asume vestea proastă și clară a unor luni în care va fi mai rău înainte de a fi mai bine, actuala coaliție guvernează ca și cum ar vrea să câștige perpetuu alegerile pe Facebook” (libertatea.ro).
„Coronavirusul SARS-CoV2, care provoacă boala COVID-19, s-a transmis la oameni de la un animal, iar răspândirea sa a început cu cel mult o lună sau două înainte de a fi descoperit, în decembrie 2019, arată un proiect de raport al Organizației Mondiale a Sănătății citat de CNN” (digi24.ro). Dar, „Posibila gazdă intermediară a SARS-CoV-2 rămâne necunoscută”, arată documentul… Ne-am luminat, în sfârșit…

Leave a Comment