Romanul s-a obisnuit sa lucreze de mantuiala. Pentru orice lucrare pe care o realizeaza un mester este nevoie de inca unul care sa dreaga busuiocul. Iar problema o intalnim de la mesterii marunti, la ditamai firmele de constructii care se vor cu pretentii. Cu totii lucreaza cu un unic scop: sa termine treaba cat mai repede si sa se vada cu banii in mana. Sunt, cu totii, participanti intr-o cursa contra cronometru, in care notiunea de calitate nici ca exista. Daca pentru beneficiarul lucrarii de doi lei, toata afacerea asta se dovedeste extrem de paguboasa, trezindu-se si cu banii dati, si cu treaba facuta in dorul lelii, executantul triumfa: nu a transpirat prea mult, dar a incasat banul.
Zugravitul unui apartament, spre exemplu, nu pare mare scofala. In teorie, cel putin, ca altfel nu s-ar mai fi inventat zugravi pe lumea asta. In practica, nici macar cei care se presupune ca au urmat niste cursuri de specialitate nu se descurca. Improvizeaza ca sa scape mai repede, o fusaresc. Nu fac nimic ca lumea, iar daca indraznesti sa le atragi atentia – in masura fiind, doar lucreaza pe banii tai – sar de doi metri. Si pe langa faptul ca nu isi fac ca lumea treaba pentru care i-ai angajat, te mai si trezesti ca au inzecit termenul promis initial. Si nu pentru ca s-ar fi spetit ei sa iasa lucrul lucru, ci pentru ca au lalait-o si au lungit-o, ocupandu-si timpul cu diverse alte aspecte.
La nivel macro, cam la fel. Gropile reapar in asfaltul proaspat turnat dupa prima zapada. Un drum nou sta sa se surpe dupa ce s-au bagat bani grei in reabilitarea lui. Peretii unor locuinte abia construite s-au crapat inainte ca proprietarii sa se mute. In salile de clase ploua, desi acoperisul scolii a fost schimbat recent.
Toate acestea sunt, insa, niste detalii de care nimanui nu-i pasa. Si asta, mai ales daca la mijloc este vorba despre bani publici. A devenit o moda ca statul roman sa arunce cu bani in stanga si-n dreapta, fara a se sinchisi sa-i traga la raspundere pe cei care executa lucrarile doar ca sa inhate plata. Situatia nu este deloc normala si, ca dovada, nicaieri in tarile surori din spatiul european nu se intampla asa ceva. Constructorii de acolo nu-si permit luxul de a-si bate joc de cel care plateste, nu de alta, dar riscul sa dispara de pe piata este mult prea mare.
Din pacate, drumul pe care Romania il are de parcurs pana la aceasta destinatie este nu doar foarte lung, dar si foarte anevoios. Trebuie sa ne scoatem din cap convingerea ca oricare din noi se pricepe la orice si sa incepem sa imprumutam putin cate putin din seriozitatea vesticilor.
