Isterizarea populației, șiretlicul “băieților deștepți”

„Isteria” – mai puțin în sens medical – lovește România. Prostia, face și ea ce poate; și cum resursele de naivitate sunt inepuizabile, rezultatele se văd și la noi acum, în pragul unei adevărate isterii naționale cauzate de virusul cu coroană care, cică, ne bate cu pumnii în ușă. Lăsând la o parte faptul că avem de-a face cu o situație ce generează îngrijorare la nivel mondial, însă este o situație aflată sub control și care, se pare, are parte și de un antidot, trebuie să încercăm să vedem totuși “pădurea” realității, chiar dacă atât unele autorități, cât mai ales răspândacii și comentacii de știri, informații, sfaturi false, ne fac să nu o vedem din cauza „copacilor”. 

Conferințe de presă, emisiuni TV care se întind pe câte trei ore având același subiect isterizant, coronavirusul, mesajele de pe rețelele de socializare, colportate tot de oameni fără minte, care ne anunță că – stupoare! – trebuie să ne spălăm pe mâini, să bem apă non-stop, că virusul ăsta se lăfăie pe gâtlejurile uscate, să facem tot felul de proceduri tembele care nu au nicio legătură cu vreun adevăr medical, toate acestea determină o mare parte a populației să o ia razna.  Am văzut pe la televizor mari magazine alimentare de prin țară care aveau rafturile goale. Nu contează care, n-are importanță ce, s-a luat cu câte cinci coșuri, tot. deși la noi a fost ceva mai temperată buluceala aceasta, se pare că de ieri au început șți magazinele din Zalău să formeze cozi vârtoase, din aceste motive. Mâncare, că vine foametea, băutură – ca să mai uiți că virusul îți intră în casă și asta e, mori, că nu scapi – zic ășia pe Facebook, hârtie igienică – câte zece baxuri, în caz că frica permanentă îți mai face și prin pantaloni niște surprize, borcane de mazăre, pastă de roșii, macaroane, ulei, zahăr – s-au luat de toate în cantități industriale pentru că dacă e virus, ăsta vine cu foamete fraților, cu frig, cu nenorocire. 

Auzeam că un prefect dintr-un județ a avut chiar o întâlnire cât se poate de serioasă cu directorii de supermarketuri din zonă, pentru a se asigura că aceștia vor profita de naivitatea oamenilor și lipsa de informație corectă și își vor vinde în aceste zile toate ciurucurile și mizeriile care, în alte condiții, zac neatinse pe rafturi cu lunile. Nu-i bai că luăm cinci bidonașe de săpun – să folosim cât mai mult săpun! – dar cu atâta mâncare, care oricum se strică, ce ai putea să faci? Am văzut oameni care purtau măști, singuri fiind în mașină, femei care cărau bidoane cu clor și spirt de parcă băteau la granițele țării colonii întregi de leproși. Toată această isterie nu ar mai fi posibilă, iar băieții deștepți care fac în aceste zile profituri megalitice ar cădea ei de proști, dacă am reuși, mai ales în astfel de cazuri, să ne păstrăm calmul, să nu dăm crezare mesajelor inepte, știrilor false, să privim mai puțin la televizor și să ne amintim, având mintea limpede, că spălatul pe mâini nu reprezintă o noutate ori o activitate pe care trebuie să o facem doar în perioada asta. Nespălatul pe mâini ne poate infecta cu coronavirus, dacă ar exista în preajma noastră vreun purtător de virus, dar ne poate îmbolnăvi de o sută alte boli, unele cu consecințe de zeci de ori mai grave decât cele aduse de acest virus care, până una-alta, nu reprezintă un pericol iminent pentru țara noastră și pentru populația sănătoasă.

Desigur, vigilența, mai ales din partea autorităților, dar și a noastră, măsurile obișnuite de igienă, cele decente și obligatorii de zi cu zi, evitarea, pe cât posibil, în această perioadă a marilor aglomerări urbane sunt lucruri de care trebuie să ținem cont. Dar când totul activează  paranoia și când indiferent în ce parte întorci capul, auzi preponderant aberații, trebuie să încerci să-ți păstrezi calmul, optimismul, liniștea și confortul psihic și să te ferești să o dai în damblageală pe motiv că ai putea s-o dai într-o gripă, dar mai ales să eviți să bagi “boala” și psihoza în alții. De cele mai multe ori starea aceasta de panică, degringolada, ascultatul de știri cretine și luatul în seamă al unor lucruri care nu a nici cel mai mic suport autorizat sau de adevăr, ne pot duce către situații critice, chiar dramatice, înaintea efectelor unui dezastru în sine, indiferent care ar fi acela. Trebuie să învățăm să avem grijă de noi informându-ne mereu corect, din surse verificate, autorizate și să mai lăsam inepțiile venite din păcate chiar din partea unor “formatori de opinie”,  pentru că toate acestea ne vor marca și ne vor aduce în pragul disperării înaintea unui virus care, poate, nici nu va ajunge la noi în “cantități” demne de o carantină națională. 

 

Alte articole

3 Thoughts to “Isterizarea populației, șiretlicul “băieților deștepți””

  1. I.C.

    Păi a zis Caragiale, prin Conu Leonida: „Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! și după aia din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, firește, și nimica mișcă.”

  2. Anonim

    Nici on bai ! Se mai reimprospateaza stocurile de alimente.

  3. Anonim

    Bine punctat,D-le Negoita.Ca intotdeauna.Am o banuiala.Sunteti cam singurul ziarist de prin zona.Poate-i dati oarece sfaturi si lui Gica de la fara graiul salajului.

Leave a Comment