Recunosc, sunt de modă veche și uneori am idei preconcepute. Tocmai am terminat de editat o știre, primită de la poliție, cu privire la elevii chiulangii, care au fost găsiți de polițiști în timpul orelor de curs, prin baruri, localuri și alte „încăperi”. N-am rămas surprinsă pentru că și eu, la rândul meu, în vremea școlii, se întâmpla să mai lipsesc de la câte o oră – două, mai ales în anii terminali. Nu mi-am făcut din asta un obicei și poate uneori mi se părea că sunt „cool” dacă mai lipseam de la ore. Cert este faptul că generațiile din vremea noastră, a celor care astăzi suntem trecuți de prima tinerețe și am devenit părinți, ne rușinam teribil când dascălii cutezau să ne „atragă” atenția cu privire la ceva ce nu am făcut bine. Ne simțeam jenați. Profesorul de atunci era un fel de „rara avis”, iar elevul știa ceea ce înseamnă respectul, inclusiv etimologia acestui cuvântul. Acum toate s-au inversat și spun asta din prisma unui părinte care încearcă să-și „monitorizeze” constant copilul liceean, aflat la vârsta adolescenței. Admit că poate să greșească, să jignească, dar apoi să-și ceară scuze, să chiulească de la ore, dar să nu-și facă un obicei din asta – un obicei explicat prin „nu am avut chef” sau „așa am vrut”. Admit multe și e firesc ca acum să fie vremea și pentru astfel de „ieșiri”, dar atunci când ele iau amploare și sunt la ordinea zilei… chiar îmi fac griji. Admit că în unele situații va face față dacă „va da cu capul” și mai admit că oricât l-aș priva de actuala societate, probabil îi voi face rău în viitor. Eu, ca părinte, dar mai ales în calitate de cetățean, privesc țara de astăzi. Nu îmi place. Culmea, conștientizez că țara de astăzi s-a născut din școală, din cele peste trei decenii de învățământ în democrație și în libertate, în care am învățat și eu. Oare unde am greșit? Înainte de pandemie, am ajuns la o festivitate de deschidere a unui an școlar. Am auzit fel de fel de discursuri adresate elevilor și desigur, profesorilor. Aceștia erau îndemnați să muncească mult ca să obțină rezultate bune. A sunat extraordinar un astfel discurs, iar profesorii prezenți, deopotrivă elevi și părinți, au aplaudat la scenă deschisă vorbitorii. Cu siguranță, problema elevilor, a profesorilor, dar mai ales a cetățenilor este că nu, nu trebuie cuvinte frumoase și îndemnuri! Noi avem nevoie de conducători, de oameni, care să fie pe măsura cuvintelor și îndemnurilor pe care le spun. Cuvintele discursurilor nu sunt o problemă. Adevărata problemă este la cei care țin aceste discursuri. Între vorbele lor și fapte este o prăpastie.
Între vorbe și fapte
E democrație, la prima oră cafenelele de la Best Gelato, Ciupercă, etc gem de elevi. Cam asta este școala nouă de azi.
vă rog pe viitor să dati si sfaturi legale ce ati face dvs concret cu elevii ca să muncească, să nu mai fie obraznici, să nu mai stea pe telefon sau să chiulească
Răspunsul e trist, trebuie o nouă dictatură, nu degeaba am avut 4 începând cu dictatura regală din 1936.
Regret să vă contrazic, dar starea actuală jalnică a țării și educației nu se datorează democrației și libertății, ci guvernării, instituțiilor și familiilor. Că dacă ar fi așa cum scrieți, nu s-ar înțelege cum a dat democrația și libertatea rezultate atît de diferite în Elveția, Finlanda sau Canada.
Ba se înțelege f bine, la noi au fost 4 dictaturi în mai puțin de un secol și, nu întâmplător. La alții, nu !
@10:02. Prietene, n-ai înțeles: dna autoare laudă învățămîntul dinainte de 1989 și dă clar de înțeles că starea deplorabilă a țării și educației s-ar datora democrației și libertății de după 1989. Eu spun că nu democrația și libertatea sînt de vină că tu nu ești educat! (și nu înțelegi ce citești)
Asta am spus și eu handi. Am avut 4 dictaturi pt că la români nu merge democrația. Ai înțeles sau să-ți desenez !