Suntem deja la o lună distanță de când România are un nou președinte, iar scena politică pare tot mai copleșită de uzură. În sfârșit avem un șef de stat, dar nu avem un guvern stabil, iar România este cârmuită în acest moment de o conducere cu un premier interimar.
Guvernul condus de liberalul Cătălin Predoiu mai are doar câteva zile de mandat, potrivit legii. Actorii principali, PSD, PNL, USR și UDMR, par incapabili să ajungă la un consens pentru formarea unui nou Executiv. Practic, fiecare partid și-o face cu mâna lui. Mare nu-i mirarea că lumea pierde încrederea în politiceni, iar frica de a ajunge în prada instabilității e tot mai profundă. PSD pare că traversează un scenariu nu tocmai optimist, prost cotat în două runde de alegeri prezidențiale și cuprins de conflicte interne tot mai evidente. Dacă aceste partide au impresia că nu vor fi taxate în următorii anii, se înșeală. Alegerile din mai sunt un tablou mai mult decât perfect pentru a preconiza cum vor vota românii în următorii ani. În timp ce țara are nevoie de decizie, viziune și stabilitate, liderii politici oferă doar tăcere, negocieri fără un scop precis și o prelungire a crizei.
Nicușor Dan, aflat în funcția de președinte, ar trebui deja să desemneze premierul, deoarece aceasta este una dintre atribuțiile sale. Ulterior, cel numit să întemeieze mult așteptatul guvern, care mai apoi să fie supus votului din Parlament. Acesta ar fi un test important, în vederea stabilirii măsurii în care politicienii ar vota ținând cont de scopul pentru care se află acolo, în detrimentul politicilor de partid. Multe dintre neînțelegerile pentru care sunt întârziate aceste decizii țin de numiri, contradicții privind adoptarea unor măsuri economice, și chiar orgolii. E un soi de ironie ca două partide, care în ultimii ani s-au blamat cu vehemență ori de câte ori au avut ocazia, să stea ulterior la aceeași masă în luarea deciziilor pentru țară.
Blocajul politic pune sub semnul întrebării buna funcționarea a statului. Deși consultările se desfășoară în spatele cortinei, din afară pare că partidele tratează această perioadă ca pe o etapă de poziționare electorală, nu ca pe o responsabilitate datorată cetățenilor.