Încă mai există oameni…

Vremurile în care trăim ne fac să credem, parcă, din ce în ce mai mult că nu mai există oameni. Și totuși, în marea mulțime, încă mai există oameni care te înţeleg şi îţi sunt alături. Puțini, poate unul, poate doi, dar există! Încă mai există oameni cărora nu le pasă de suferinţele proprii atâta vreme cât celor dragi le e bine. Încă mai există oameni cărora nu e nevoie să le spui nimic pentru că atunci când ai lacrimi în ochi şi îţi vine să plângi şi să ţipi de nervi, de tristeţe, de dezamăgire, de tot ceea ce doare, atunci când vrei să le spui ce te apasă pe suflet cu greutatea unor plăci imense de granit, ei îţi fac semn că nu e nevoie să spui nimic, te strâng la piept şi-ţi spun doar că înţeleg. Iar în acel moment, sub solemnitatea acelei îmbrăţisări, tu chiar ştii că omul acela a înţeles, chiar a înţeles şi îţi este alături. Încă mai există oameni, câte unul pentru fiecare… Unora le spui totul şi nu înţeleg nimic. Altora nu le spui nimic şi înţeleg totul! Un profesor emerit spunea că inteligența  nu e un lucru uşor de întâlnit în zilele noastre, mai ales că oamenii sunt atraşi de lucrurile superficiale decât de cele profunde. Și cât adevăr ’’se ascunde’’ în vorbele lui Eliade: ’’Ce oameni excepţionali trec pe lângă noi, anonimi, şi noi admirăm prosteşte atâţia neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa şi <<opinia publică>>, numai pentru că le-a popularizat numele politica şi literatura’’. Am început să remarc, în ultimii ani tot mai mult, că alţii îşi iau drept modele de viaţă pe cei care îi promovează media şi care, nu de puţine ori, sunt lipsiţi de valori şi omenie. Asta e vina multora care percep greşit termenii de valoare şi important. Inteligenţa fără caracter nu valorează nimic. Ei cred că un om de valoare înseamnă să fii în atenţia mass-mediei, fără a mai sesiza dacă cei pe care îi admiră atât au ceva de spus sau dacă au făcut ceva remarcabil. Că eşti important doar atunci când mulţi stau cu gura căscată şi te ascultă. Dar, de multe ori, gurile căscate sunt ale unor ’’oameni’’ care nu înţeleg nicidecum ceea ce dă importanţă şi frumuseţe vieţii. Un om de valoare este cel care prin existenţa şi prin faptele sale a făcut mai frumoasă existenţa altora.

Leave a Comment