În numele cui?

Despre trădare e mult de spus. O europarlamentară, rămasă recent fără imunitate, a vorbit în numele unei națiuni chiar în fața liderului rus. Stimabila a optat să-și transpună propriile valori în numele a aproape 20 de milioane de români, deși tendințele societății sunt cu totul opuse celor declarate de aceasta.

Să pui în umbră o comunitate economică prin care țara a avut enorm de câștigat, ba chiar să beneficiezi de o remunerație deloc mică din partea acesteia, iar apoi să ajungi în fața „inamicului”, după cum l-ar numi unii și alții, este un act care poate fi interpretat ca o formă de trădare. Poate nici așa nu putem cataloga gestul său, însă să denigrezi o țară și un popor, să proclami că România este necondusă și că are un șef de stat ilegitim, iar partidul tău, aproape inexistent și fără vreo implicare reală în Parlament, să-l prezinți drept unicul opozant, este de râsul curcilor.

Când punem în discuție relații internaționale sănătoase cu statele din jur și nu numai, vorbim despre țări și lideri care îți sar în ajutor, care oferă respect și contribuie la o colaborare reală. Pe unde a fost doamna Șoșoacă, din câte înțeleg, la un forum în Sankt Petersburg, să denigrezi totul în favoarea unei țări care nu a făcut bine României nici în urmă cu câteva zile și nici de-a lungul istoriei este o rușine la adresa tuturor.

Nu intrăm prea mult în tema războiului, însă un om politic ajunge să pună la îndoială un conflict din țara vecină, unde nu puțini civili și apărători ai țării și-au pierdut viețile, unde orașe întregi au fost distruse. Cu toate acestea, să ai pretenția de a ocupa funcții de conducere într-o țară care încearcă, măcar atât dacă nu mai mult, să se apere și să-și sprijine statul vecin, care reprezintă un scut important în jurul nostru, este grotesc.

Ar fi de toată jena să spunem că nu ar fi binevenite relații de prietenie cu acel stat, însă nu în asemenea contexte, nu în cazuri de anexări și atentate la stabilitatea politică și de securitate. Iar, din păcate, mai are și adepți. Din fericire, nu într-atât de mulți încât să ajungem să ne închinăm atacatorului.