Există în județul nostru (și nu doar la noi) instituții care trăiesc doar pentru ele. Adică, un pic mai mult decât degeaba. Sună ciudat, știu, dar am să vă explic de ce susțin, cu tărie chiar, acest lucru. Nu știm alții cum sunt dar noi, ca presă, ne lovim mereu de aceeași problemă, betonată ca o fundație în multe instituții din județ și municipiu. Bănuiesc că nici cetățeanul în slujba căruia noi ne agităm până la învinețire prin redacții, nu beneficiază de un regim preferențial atunci când, printr-un accident al sorții, intră în contact cu o instituție din județ, dintre cele care alcătuiesc acest cerc închis al celor care nu spun niciodată nimic.
Un fel de Cosa Nostra în care nimeni nu suflă o vorbă, deși trâmbițăm transparența, uau, așa suntem de transparenți de ni se vede pardonu’, nu alta! Liniște ca în tranșee: nu trimit un comunicat, deși se laudă cu o colaborare ceva de speriat, nu răspund la telefon, nu sprijină, nu explică, nu le interesează. Nu și nu. Tac și merg înainte, întru slava și propășirea a dracu știe ce, poate doar a intereselor proprii și a sloganului “timpul trece leafa merge”. Este inutil să vă spun că există instituții care nu au organizat în toată existența lor o conferință de presă. Dacă trimiți o adresă și ceri ceva, răspunsuri ca în Sălaj n-ai să vezi nicăieri: trei lulele trei surcele, două rânduri, și alea vai de capul lor, goale, sterpe, adică nimic.
O altă categorie de instituții este aceea din care fac parte directorii habarniști. Ca să vii în fața prefectului – dau un exemplu – și să spui că nu ți se publică niciun comunicat, și că ești lăsat de izbeliște, în timp ce noi am publicat și ceea ce nu ne-au trimis, mereu la timp, detaliat, pe înțelesul cititorului, dai dovadă și de ignoranță, și de neștiință. Alții nici nu se ostenesc să răspundă sau o fac mult prea târziu, prin adrese din care literalmente nu înțelegi nimic. Oamenii ăștia nu realizează că sunt acolo pentru noi, ăștia mulți, prostimea – cum ne alintă ăștia mari -, și că trebuie să ne răspundă ori de câte ori cerem, frumos, legal și în baza transparenței ăleia de care tot vorbim, un lucru în sprijinul cetățenilor. Nu vor și gata.
Nu-i impresionezi, nu-i miști, nici sufletește și nici de pe scaune. Exemplul lor este luat și de unii primari din județ, oameni cândva la locul lor dar pe care funcția și puterea i-a transformat în niște prezențe statuare, nimic mai mult. Îi suni, le vorbești frumos și le spui că vrei să faci un articol despre comună, despre realizări dar mai ales despre probleme, astfel încât lumea să știe ce și pentru ce a votat. Îmi este jenă să vă înșir ce fel de răspunsuri primesc, de multe ori. Se dau premii, se recunoaște la nivel național valoarea unor sălăjeni, sau e vreo altă veste de bine – nimic nici de data asta, muți. Interesantă și, totodată, interesată, de multe ori, această muțenie. Iar când e ceva de rău, te-ai lins pe bot de vreo informație, aia n-o primești nici dacă îți faci seppuku pe scările clădirii.
“N-am timp!” “Reveniți, sunt în ședință” “Mai reveniți, îs tot în ședință! “N-am ce să spun” “Vă rog, nu scrieți, mai rău zăpăcim cetățeanul… că n-am terminat nici ceea ce am început în mandatul trecut, și știți cum e, lumea e rea”, sunt doar căteva exemple de răspunsuri. La alte instituții, trec săptămânile, anotimpurile unul după altul, și site-ul e la fel ca anul trecut, nimic nou, nimic nu s-a mai întâmplat. Probabil și dacă intri pe site-ul Bibliotecii din Cernobâl, vezi mai multă activitate. Alții te trimit la Capitală. “Sunați la București, noi nu vă putem spune, nu avem voie”. Cum adică, n-ai voie, da’ ce ești, glugă de coceni? De ce naiba mă trimiți la București, tu de ce ești pus în capul unei instituții aici, în județ, municipiu sau comună? Ce treabă are Bucureștiul cu ceea ce se întâmplă la mine în ogradă.
Sau știu ăia mai bine cum ne trăim noi viețile, ce greutăți avem, ce ne doare, ce ne macină? Iresponsabilitate, lipsă de implicare, durere în cot, răspunsuri bășite, în doi peri. Și nu vorbim de una sau două instituții. Pentru că cei care le conduc și cei care îi conduc pe aceștia, se complac în această situație și nimeni nu face nimic, nu ia nicio măsură. Cetățeanul este cel văduvit, pus la colț, ba mai e și luat la trei-păzește, “păi ce-mi vii, bade, aici peste mine, trimite solicitare și ți-om răspunde”. De-aia oamenii nu mai cred în voi, stimate instituții. Vă știți voi care sunteți, pentru că așa sunteți de-o viață.
Mulți dintre cei care conduc acești monștri inutili, până la urmă, ar trebui ambalați și trimiși la niște cursuri pe la instituțiile din Germania, pentru a vedea acolo ce înseamnă comunicarea, în câte minute se trimite un răspuns, cum se poartă angajații cu cetățenii și mai ales cum și în cât timp rezolvă problemele pentru care sunt puși și plătiți pe funcțiile pe care le ocupă. La noi n-a dispărut încă fiorul stalinist din aceste foruri… n-a dispărut stilul comunist, lipsit de respect și de suflet, lipsit de formă și conținut. Ce să mai vorbim de finețuri… că n-are niciun sens. Ați ghicit, există și instituții, și directori, și președinți care nu fac rabat de la calitatea și promptitudinea comunicării, niciodată. Să nu vă mirați dacă îi mai lăudăm, câteodată, pentru că așa am ajuns, să lăudăm normalitatea și să facem din firesc, o virtute. Acestea sunt vremurile pe care le trăim.
Prin urmare, noi, puținii oameni care încercăm, de multe ori din răsputeri, să vă aducem în fața ochilor o informație, trăim la fel ca voi, frustrarea și neputința de a reuși să facem prea puțin, reamintindu-le celor în culpă, din când în când, că e timpul ca ei, cei care se simt cu musca pe căciulă, să se schimbe. Că trebuie început de jos de tot, încet, cu răbdare, cu voință, cu drag de oameni și de munca asta care, așa cum e, ne aduce o pâine pe masă.
Pentru că altfel nu vom mai avea nu doar minimum de confort în viețile noastre, ci vom fi măcinați de stres, de neputință, de frustrare, și vom rămâne inclusiv fără dreptul de a mai pretinde celor care acum sunt copii sau tineri, ca ei să ne asigure o bătrânețe liniștită, lipsită de nedreptăți și de mizerii – nenorociri de care au parte în aproape orice situație ai noștri vârstnici, astăzi.
