Idei subversive

• Gheorghe Şişeştean, cetăţean de onoare al Zalăului? Eu spun că merită. Zalăul merită să se mândrească cu unul dintre cei mai importanţi oameni de cultură pe care i-a avut în ultimele decenii. Chiar şi sau mai ales post-mortem.
• Cât de mândri suntem de apartenenţa la spaţiul numit Sălaj? Are acest spaţiu o identitate proprie, asumată ca atare? Unii zic că da, alţii că nu. Cel puţin în contextul regionalizării şi a tristei realităţi că în prea multe şcoli locale elevii nu prea au acces la date fundamentale despre istoria Sălajului, cred că merită ca judeţul să aibă un manual de istorie a locurilor în care trăim. Manual, alternativ sau nu, opţional sau nu, necesar pentru o mai bună aşezare în viitorul ce nu se anunţă mai strălucit decât prezentul ceţos. Şi apoi, dacă la alţii se poartă fără niciun fel de emoţie, noi de ce nu am putea face ceva serios, cu adevărat educativ?
• De ce mai toate filmele americane au cel puţin un element (scenă, secvenţă) legat de 4 iulie, steagul SUA ori un alt simbol al marelui stat de peste ocean? Destul de probabil şi pentru că industria de film americană a înţeles că patriotismul nu este doar un apanaj al propagandei şi al mulţumirilor pentru anumite gesturi făcute de guvernanţi.
• Iar se discută despre insultă şi calomnie. Unii zic că fac oricum parte din Codul Penal, alţii că au fost „dezincriminate”. Unii afirmă că ar trebui să rămână în Codul Penal, alţii, în frunte cu El Prezidente, că nu, nici vorbă, să decidă breasla ce şi cum. Marea problemă e că nu mai există o breaslă a jurnaliştilor. Şi, oricum, nu ei decid ce şi cum. O spun de mulţi de ani: patronatele decid. Din păcate, jurnaliştii au devenit, în general, nişte căţeluşi mânaţi în lătrat de „rating” şi de indicaţiile patronatelor. Şi atunci, ce-i de făcut? Aproape nimic. Politicienii au tot interesul ca insulta şi calomnia să fie pedepsite şi cu închisoare, şi pentru că mulţi dintre ei au „imunitate” pentru zicerile lor celebre. Va fi altfel? M-aş mira. Şi pentru că, din păcate, tot mai multe media depind de „mila” unui om politic sau altul, nemaivorbind de presiunea enormă făcută de unele multinaţionale care mai au bugete de publicitate. Meciul se joacă, oricum, şi nu în favoarea jurnalistului şi a calităţii demersului gazetăresc. Mai vorbim. Va fi rost de scandal în acest an.

Daniel Sauca

Alte articole

One Thought to “Idei subversive”

  1. maria

    Mediocritate politica si bagatul pumnului in gura.
    Care este diferenta intre inainte de 1989 si azi?

Leave a Comment