Gunoaiele

Continuă pe meleaguri sălăjene, cel mai prost și distructiv obicei comunitar, aruncatul cu gunoiul la întâmplare. Pe marginea drumului, pus discret lângă un garaj, sub ferestrele locatarilor de la bloc, pe marginea drumurilor din județ, în păduri. Peste tot pe unde omul calcă sau stă. Locuri în care trăim, spații  în care partea bună, educată şi civilizată a comunității, are de suferit cumplit din pricina celeilalte părți, care, cu o mână se scarpină în fund iar cu cealaltă verifică  dacă gunoaiele ştiu să zboare singure către tomberoane. A arunca gunoiul pe geamul de la bloc, în pădure, la marginea drumului, este în mod clar cea mai concludentă probă a ceea ce reprezinţi ca om.

Fie că eşti profesor sau medic neurolog, dacă dai cu gunoaiele pe geam, culmea, şi sub nasul tău sau sub nasurile şi privirile nevinovate ale colocatarilor, eşti complet descalificat ca cetăţean, ca om şi caracter. Ce este de făcut? DSP-ul zice că, dacă e la bloc sau în luminatorul blocului, spațiul acela ca o curte interioară, este domeniu privat şi nu e de competenţa lor. Locatarii loviţi de soartă care suportă grobianismul şi mizeria celorlalţi, care aruncă pe geam tot ce le cade în mână şi se numeşte rest menajer, ar trebui să se mobilizeze şi să ia măsuri acolo, în ograda proprie. Oamenii de acest gen trebuie înainte de toate depistaţi şi făcuţi de râs. Chiar dacă pe unii îi doare în cot, măcar să se ştie cine sunt. Pe urmă sesizat din nou DSP-ul, dar şi Poliţia și Primăria, că poate se îndeamnă una pe cealaltă şi decid că se poate, totuşi, interveni cumva în sprijinul acestor oameni. Cât despre gunoaiele de prin județ, avem, se pare, o Gardă de Mediu – cum își fac treaba cei de acolo, știe fiecare dintre noi: mai bine sau mai puțin bine. Mai amintesc şi de cei care dau cu sacul de gunoi fix lângă tomberoane, de cei care văd cât se poate de bine spaţiul prin care trebuie introdus sacul menajer,  dar tot jos îi dau drumul! Spre bucuria celor care apar după cinci minute şi îl întind pe o rază de 50 de metri.

 Amintesc şi de cei care aruncă mucul de ţigară de la balcoane sau cei care duc gunoiul din apartament şi îl aşează, discret, în coşul de gunoi stradal. Ce e de făcut cu aceşti oameni care nu se vor civiliza în vecii vecilor? Viaţa, ştim toţi, e oricum grea, însă atunci când îţi este şi invadată de neamuri proaste, de oameni lipsiţi de orice urmă de bun-simţ sau respect pentru cei lângă care trăiesc, devine de cele mai multe ori un repetabil calvar vizual, olfactiv şi psihologic. Poate vă vor asculta îndemnul la civilizaţie, poate unii vor citi aceste rânduri. Aşa cum niciodată nu e prea târziu să înţelegi, când faci un rău, că trebuie să te schimbi. Poate că unii se vor schimba, iar gunoaiele omniprezente în multe locuri sau blocuri din oraşe, din natură, de pe marginea drumurilor, vor ajunge acolo unde le este locul, duse de ei și nu de vânt.

Alte articole

One Thought to “Gunoaiele”

  1. Anonim

    sa creasca amenzile de 10 ori si sa se poata da amenzi pe simpla inregistrare facuta de un alt participant in trafic

Leave a Comment