Fără acoperire

Daniel Săuca

Probabil din ciclul „nici noi nu mai știm câți suntem”, Traian Băsescu a aruncat, la un post de televiziune, „bomba” cu Victor Ponta „ofițer acoperit” al SIE. Înainte, de la Cotroceni, i-a demonizat pe Victor Ponta și Klaus Iohannis, afirmând despre cei doi că sunt „mincinoși şi corupţi”. „Vai de capul românilor dacă unul dintre cei doi ajunge președinte. Românii vor decide, dar să știe ce aleg”, a declamat șeful statului, completând: „Eu spun azi cu steagurile în spate că niciunul nu e bun pentru președinte și românii o vor regreta la o lună sau două dacă vreunul iese președinte”. Evident, Ponta și Iohannis nu sunt buni în comparație cu Elena Udrea, pe care Traian Băsescu o susține și cu „steagurile în spate”. Treaba d-sale și a Curții Constituționale. Așa cum a fost și în precedenții (prea mulți) ani. A declarat ce-a vrut, de unde a vrut. A fost adică un „președinte – jucător”. În curând se va termina și „epoca Băsescu”. Și această campanie electorală penibilă, plină de dejecții și declarații „fără acoperire”.

Dintr-un hipermarket mi-am cumpărat cu 3 (trei) lei cartea lui Grigore Cartianu, „Sfârșitul Ceaușeștilor” (Adevărul Holding, 2010). Probabil era „super-reducere” sau, cine știe, vreun exemplar rătăcit printre morcovi și conserve. Poate nu are niciun fel de importanță acest detaliu consumerist. Reproduc doar finalul acestei cărți de peste 500 de pagini: „Ceasul vieții lui Nicolae Ceaușescu s-a oprit la 71 de ani, 10 luni și 29 de zile. Dintre aceștia, 45 de ani au însemnat putere, iar 24 de ani – putere absolută. Dar finalul a cuprins o umilință infinită. Să mări împușcat ca un animal sălbatic…” „Umilință infinită”? „Să mori împușcat ca un animal sălbatic” (e un citat de fapt, din Gorbaciov)… Foarte multe rânduri ale volumului sunt „fără acoperire” în surse, ori dacă există, în surse credibile. Și atunci, întreb și din acest colț de pagină: nu-i așa că informațiile „fără acoperire” sunt o bună bază pentru propagandă, manipulare, politică?… Vă doresc o campanie electorală fericită în continuare!

One Thought to “Fără acoperire”

  1. Anonim

    Sauca oare si tu esti sub acoperire de ii plangi de mila pe Ponta si Pe Ceausisti,normal ca trebuie sa stim pe cine alegem sa ne mai puna impozite si alte legi care ne transforma in infractori ,cum ar fi acciza la palinca si alte abuzuri de ascultari a telefoanelor si corespondentei..lor sa le fie rusine ca sunt mincinosi sub acoperire

Leave a Comment